joi, 26 mai 2016

O crimă sinucisă

Roman polițist, made in Romania.

A fost odată, pe l-apus de soare, un drum ce se-ntindea drept ca-n palmă și liber ca vântul și ca gândul. Pe el venea, măre, eroul nostru cu mașina mică, fiindcă p-a mare o lăsase la firmă, erou care, după ce-a depășit un autoturism ce ținea viteza legală și-a fost zărit de un bicyclist, s-a lovit d-un copac falnic de la marginea drumului. Pe șosea nu sunt urme de frânare. Condrea, căci despre el e vorba, s-a sinucis.

Sau, cel puțin, așa titrau ecranele televizoarelor care dibuiseră și mobilul autocrimei, anume că omul era hăituit de Justiție și n-a mai rezistat. Singurul martor, care și ăla venea din sens opus, a purces la declarații de la fața locului cam pe când începuse a se întuneca zona crepusculară și a furnizat primul indiciu, viteza de 150-160 km/h, pentru detectivii din platăuri.

Şi dăi cu sinuciderea: că de ce-o fi ales el așa o modalitate riscantă de a se sinucide care putea să nu-i iasă și să-l lase viu dar infirm când avea la dispoziție propria firmă de chimicale din care se putea servi la discreție, care o fi fost starea lui de spirit din care presa întotdeauna poate trage concluzii pertinente – 100 de concluzii pertinente odată, cât să răsfire adevărul în patru zări etc. Freud și Jung au trăit degeaba!

După care cineva s-a gândit să titreze ceva imparțial: Accident, crimă, sinucidere?

Mai ales că soția lui a transmis că Dan Condrea nu era tipul sinucigaș ci mai degrabă i-ar fi omorât el pe alții, doar dacă n-ar fi fost împins la asta. De altfel, soția l-ar fi identificat pe bărbată-său la fața locului. După haine, ceea ce-nseamna că Aghata Christie moare de ciudă în universul parallel uitându-se la televizorul românesc.

Dar care soție? Păi, prima, pentru că la ea se ducea personajul principal să-si ia copilul repartizat lui după divorț. Cu a doua nevastă nici nu părea căsătorit în breaking news. Presa o numea “parteneră”. Asta pentru că “tovarășă de viață” e de tristă amintire iar “concubină” e pentru săraci.
Dar Condrea, o fi Condrea? Autoritățile transmit că trebuie să-i facă ADN-ul fiindcă e de nerecunoscut. Dar amprentele? Ecou.

D-le, dar chiar n-a trecut nimeni, nimeni, pe la locul accidentului ca să-si facă poze cu mortul, doar suntem în România, se-ntreba Ion Cristoiu?!

marți, 24 mai 2016

Alo, D-na Democrația?




Săru-mâna! Ați sunat la recepție. Suntem d-na Presa și dl. Politicianul și vă pun pe speaker ca să vă recepționăm în tandem și-n timp real. Cine? Democrația A. și Democrația E. Hă! Hă! Ca vitamina A și vitamina E. Mișto, cum zice un înțelept!

Deci, cum să fie? Îhî, deci, să-mi notez fiin’că e așa de complicat că s-ar putea ca istoricii să scrie o mie de volume când, de fapt, mai mult de-o pagină, n-avem ce face. Îhi, deci, în prima fază, trebuie să desființăm toate fabricile pentru că Europa are nevoie de sclavi. De toate felurile, da, inclusiv sexuali. Să face, fiindcă e ușor cu muncitorii, știți, comunismul, oamenii muncii care îl călcau pe intellectual pe cap ca să nu-i zboare în eter ideea genială care ar fi răsturnat dictatura etc. Aaa, mișto! Deci, între timp, să fie distrus turismul, care e assetul nostru de bază și concurență pentru occident, da… să punem pământ peste apele termale. Să face! Să dispară și toate institutele de cercetare din țară - pă neve, cât să concentrează lumea pe fabrici și uzine care sunt câh! – iar elevii olimpici să fie dirijați către facultățile din occident. Am înțeles, deci să rămână numai proști în România. Cine? Medicii, da, se poate. Da’, cum facem? Ţinem salariile jos și închidem spitale. O. K. Ia uite, mi-am îmbunătățit vocabularul!

Să vedem și pă social! Pshiho-social? Sau psycho? În viitor vor fuziona? Whatever!

marți, 17 mai 2016

STUDIU MODERN DE ŞTIINŢOLOGIE




Studiu efectuat în România pe un eșantion de 23 mil. locuitori, ulterior împuținați la 18 mil., derulat pe parcursul a 26 ani. Studiul arată că românii sunt din ce în ce mai bolnavi în timp ce farmaciile sunt din ce în ce mai multe, medicamentele fiind din ce în ce mai mult importate iar institutele autohtone de cercetare și fabricare a vaccinurilor din ce în ce mai falimentate, fabricile din ce în ce mai puține iar presa din ce în ce mai multă. De asemenea, s-a constatat că bacteriile și virusurile au suferit asemenea modificări în ultimul sfert de secol cât în mii de ani anteriori și direct proporțional cu scăderea imunității. (Aici e cheia, pe imunitate!)  

Ce s-a schimbat din “89 încoace?

vineri, 13 mai 2016

ŞANTAJ TV

Despre cum jurnaliștii Antena nu știau nimic despre Şantaj.



ŞANTAJ, șantaje, s. n. Constrângere exercitată asupra cuiva prin amenințarea cu divulgarea unui secret compromițător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul; mijloc întrebuințat în acest scop, (Pl. și șantajuri – Din Fr. cantage)

Justiția a achitat Antena3 în dosarul de șantaj la RCS&RDS, deși promo-ul cu “dezvăluirea” la A3 a rulat, dar i-a condamnat pe șefii și pe patronii lor iar Antena Group a primit o amendă, în timp ce jurnaliștii au rămas curați ca lacrima. Această decizie încâlcită, îi dă nas acestui personaj tv, Gâdea - personaj pentru că nu se poate ca o persoană aievea, azi să invoce morala și iubirea creștină iar mâine să stea in spatele unui titlu ca Hăineală preferă Cornetul sau să comenteze “fin” despre cum o ziaristă “suge”… din nu-știu-ce - să amenințe cu darea în judecată a oricui îndrăznește să mai numească “șantaj” amenințările repetate cu “dezvăluirea care nu mai venea” la adresa companiei de cablu tv.

Acest individ de presă  sugerează că o decizie a justiției anulează libertatea de opinie. E ca și când le-ai interzice americanilor să-l creadă vinovat pe O. J. Simpson și s-o spună public.

luni, 9 mai 2016

Mai trebuie să moară oameni?



Dacă nu vor fi deconspirate contractele presei cu negustorii de medicamente și rolul ei în marketizarea bolilor, înseamnă că mai trebuie să moară oameni!

Dacă nu vor fi deconspirate “sponsorizările” partidelor, politicienilor și “vedetelor” , ca și rolul lor în marketizarea bolilor, înseamnă că mai trebuie să moară oameni!

Până când nu vor ajunge în pușcărie cei care au mințit poporul cu televizorul practicând cea mai cruntă formă de menghelism, teroarea psihologică, vor tot muri oameni!

Deocamdată, ultima lovitură dată de “bestie”- după alungarea unui sfert de populație afară din țară, “diagnosticarea” celorlalți cu forța și transformarea țării noastre în piață de desfacere pentru Big Farma și pentru oricine crede că mai trebuie să moară oameni- a fost “știrea” că românii născuți după Cernobâl (1986) fac copii malformați și/sau bolnavi de cancer.

Deci, mai trebuie să moară oameni!

P.S. Dezvăluirile despre dezinfectanții diluați nu au fost făcute de …Presă! Au fost făcute de jurnalistul Cătălin Tolontan și colegii lui de la Gazeta Sporturilor, preluate, într-un târziu, de presă din cauză că internetul déjà le preluase iar acum tot presa încearcă mușamalizarea, ca și în cazul Colectiv și în toate celelate cazuri de după “89, cu aceleași texte: