Am ȋntors
armele? Era şi timpul. Aderarea la ăştia ne-a adus numai ghinioane. Nu mai avem
nimic dar parcă tot e prea mult pentru ei. Ȋn fiecare zi, reporteriţele ne arată cum trec Dunărea
cu piciorul - ȋn curȋnd se va turna asphalt ȋn albia secată şi-şi vor putea
pune pantofi cu toc - iar, de cȋţiva ani, ne lovesc şi incendiile, de la vest
ȋncoace.
După toate ocupaţiile a mai rămas ceva ȋn urmă, numai după ăştia nu va mai rămȋne nimic, nici din avutul ţării, nici ȋn capul oamenilor. Nu poţi să nu fii superstiţios, tot timpul ne loveşte cȋte ceva.
Se moare pe
capete. Cred că d-aia se ȋngrămădesc ăştia să ne diagnosticheze, ȋn curȋnd, nu
vor mai avea cui vinde medicamente. Se moare ȋn accidente rutiere, se moare
prin ȋnec. Autorităţile ȋnalt-competente n-au altceva ȋn cap decȋt amenzi,
pulane, alerte şi, mai nou, steaguri roşii.
Aţi pomenit
vreodată, pe vremea lui Ceauşescu, ca salvamarii să interzică intrarea ȋn mare
pe motiv de valuri, mare agitată? Pentru valuri te duci la mare, nu pentru
cocktail-uri pe plajă (care nici n-ar trebui să existe).
Steagul roşu nu e autoritate
