“nu ştim viaţa lor (a părinţilor) care au avut-o pană acuma.” sau “înecatu-te-ai în Iordan!”
Pe langă dictatura presei, o interfaţa între individ şi libertatea lui, după revoluţie, ne-am pricopsit cu dictatura bisericii, o instituţie căreia i se permite să funcţioneze în afara legii şi unde, preoţii sunt nişte impresari ai credinioşilor înaintea lui Dumnezeu. Spre deosebire de mincinoşii liberi, popii n-au putut păcăli încă de la început pentru că lumea avea o aversiune făţişă cand venea vorba de proliferarea sutanelor la televizor şi de cruci ameninţătoare la fiecare răscruce. Cei care le ţineau hangul erau intelectualii de dreapta şi ăsta e unul din principalele motive care îi făceau necredibili. In lumea reală, nu prea trăieşte nimeni după preceptele religioase care au acelaşi răspuns fatalist la orice întrebare. Pentru că, biserica este responsabilă de fatalismul poporului roman şi nu ciobănaşul din Mioriţa, aşa cum tot se spune prosteşte de 20 de ani. Mai nou, Biserica Ortodoxă a preluat din capitalism ideea Liberului Arbitru pe care bisericile occidentale l-au adoptat tot din raţiuni de management şi marketing. De fapt liberul arbitru serveşte chiar mai bine decat fatalistul “Aşa a vrut Dumnezeu!” pentru că libertatea de a alege te împovărează cu toate consecinţele.
