Pentru că poporul nu se poate opri din plȋns. Plȋnge la
emisiuninile de entertainment, de se umezeşte toată audienţa. Aproape nu
contează cȋt e de rȋs emisiunea, plȋnge pe unde-l apucă, de la emisiunile de
cȋntat, pȋnă la cele de umor. S-a constatat, după o lungă suferinţă, că nici
măcar show-rile de comedie nu fac rating fără o izbucnire de emoţie fluidă. N-avem
simţul umorului atȋt de dezvoltat ȋncȋt să rȋdem cu lacrimi, dar compensăm cu
plȋnsu’ de tot rȋsu’, care zguduie toată ţara şi nici n-o mai ȋmparte ȋn două. Ȋn plȋns e
puterea.
Fie că e vorba de ştiri din faţa tarabei cu verdeţuri, ȋn
postul Paştelui, sau de confesiuni forţate şi monetizate, totul e despre
imagini emoţionante.
Am putea s-o ţinem aşa pȋnă la sfȋrşitul veacurilor, fără să
mai ţinem aşa-zisele alegeri democratice.
Sincer, chiar vă lipsesc alegerile electorale? Nu, serios, n-ar fi culmea fericirii senine dacă n-am mai avea nimic de votat?