Adevăr ȋnseamnă certitudine. Orice adevăr
ȋncepe cu ȋnceputul. De exemplu, atunci cȋnd pretinzi, ca exponent al presei,
că acum tu spui adevărul publicului, trebuie să-ncepi cu “ştiam că vine
pandemia ȋn 2020”. Şi, poate, nu ştiam că va fi aşa de…
Un alt exemplu, sloganul ȋnsuşit chiar şi
de N. Dan, “vaccinul covid a salvat vieţi”: nu e o certitudine. De altfel,
pandemiştii nu au nicio bază ştiinţifică de partea lor. Nicio certitudine. Ce
ştim sigur e că definiţia pandemiei şi definiţia vaccinului au fost modificate,
ad-hoc, pentru a putea fi folosite ȋn contextul creat atunci. Asta e cert şi e
recunoscut oficial.
Nu se va putea demonstra niciodată că un
virus a suferit o mutaţie spontană ȋntr-o piaţă din Wuhan. Dar, ce ne certifică
nouă, ȋn mare măsură, că propaganda din jurul pandemiei nu conţine adevărul, e
reacţia de după a susţinătorilor narativului oficial. La 4-5 ani de la
declanşarea crizei coronavirusului, ni se spune că: vaccinul covid a salvat
vieţi fiindcă se ştie că a salvat… sau că, soluţia la scepticismul, vizavi de
afirmaţia anterioară, care se răspȋndeşte cu rapiditate printre cei din tabăra
opusă “anti-vacciniştilor” de serviciu, e să restabilim ȋncrederea ȋn ştiinţă (ȋntr-un
articol din Marea Britanie). Adică, să restabilim ȋncrederea ȋn ştiinţă şi
s-o retroactivăm, prin transfer, ȋncrederii ȋn serul covid.
Similar, ce ne certifică nouă, aproape de 100%, că alegerile prezidenţiale de anul trecut au fost anulate, nu doar fără temei legal dar şi cu rea-intenţie, fără probele invocate iniţial, e reacţia de după a unui fost judecător constituţional – care a motivat decizia CCR, amestecȋnd Constituţia Romȃniei cu valorile europene şi momentul ȋn care ne aflăm, partea utilă a istoriei etc. dar, mai ales, reacţia surescitată a susţinătorilor variantei iniţiale, cea cu “omul ruşilor”.