Se afișează postările cu eticheta Ciuma stacojie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ciuma stacojie. Afișați toate postările

joi, 5 octombrie 2023

Ciuma stacojie sau Cum aş face eu un coronavirus

 


Un coronavirus cu gust! 

N-are rost să mă uit pe site-urile de profil ca să folosesc nu ştiu ce termeni medicali, care nici măcar nu mă interesează.

O să mă refer strict la simptome. Are cine să recunoască patentul.

L-aş face, desigur, un virus fantomă care să sfideze materialismul dialectic, doar e un virus anticomunist. Şi l-aş planta, cu mȋna, ȋn produsul cel mai consumat de publicul ţintă. Evident, n-ar fi aerogen că, ce-am făcut, ne umplem toţi de epidemie şi cine-o mai prezintă la televizor!

Deci, la ȋnceput ar fi doar o senzaţie că ţi s-a ȋntȋmplat ceva dar nu ştii ce. Nu-ţi baţi capul cu asta, fiindcă nu eşti genul. După care, treptat, cȋteva zile, simţi că te-nţeapă (nu rău) ȋn diverse zone ale corpului. Te ia de jos, care cum s-ar zice, subabdominal, abdominal, cavitatea toracică şi nu doar acolo unde ştii că ai un organ important pentru industria farmaceutică.

Nu e mare lucru. Se mai ȋntȋmplă, doar e o lume plină de polipi, nu?

Ȋn fine, nu te simţi prea bine dar, de la o vreme, nici nu mai e posibil, ca să nu mai spun că e şi interzis. Ȋţi vezi de treaba ta. La propriu, adică ai ceva de făcut, muncă fizică. Eşti rezistent, de fel, munceşti ca de obicei. Numai că, brusc, oboseşti. Nu treptat, brusc. Nu e oboseala de la ficat – pe care o cunoşti, nici de la tensiune sau orice altceva cu care te-ai aclimatizat de-a lungul timpului.

Eşti obligat să te opreşti. Tentaţia este chiar să te prăbuşeşti voluntar dar te-ndrepţi de spate şi te deplasezi spre o zonă mai sigură ȋncercȋnd să-ţi reglezi, din mers, pulsul care te duce cu gȋndul la implozie.

Se mai ȋntȋmplă. Pȋnă la urmă, asta e, sunt zile mai bune, zile mai proaste. Şi totuşi, o senzaţie fantomă, pentru cineva care nu crede ȋn fantome…

Oare, de ce-ţi aduce aminte asta…? E posibil… nu cumva…

vineri, 30 decembrie 2022

Ciuma stacojie



“Taicămare, la ce bun să spui tu mereu lucruri care nu le știe nimeni? intrebă el. Stacojiu nu ie nimic, da’ roșu e roșu. De ce nu zici roșu atunci?
- Roșu nu e cuvîntul care-mi trebuie, veni răspunsul. Ciuma era stacojie. Toată fața și corpul se făceau stacojii într-o oră. Nu știu eu? N-am văzut eu destul? Şi vă zic că era stacojie pentru că – ei bine, pentru că era stacojie. Nu e un alt cuvînt pentru asta.” Jack London, Ciuma stacojie

P-un picior de mai,
Pe un dor și-un vai!,
Iată se prăvale,
Legănați de șale,
După treij’ dă ani,
Trei turme de șobolani.
Şobolanii roșii, Ciuma porfirie,
Şobolanii queer, Ciuma stacojie,
Şobolanii negri, Ciuma fosilie.
Se mușcau-ntre ei,
Cu vorbe,-ntr-o doară,
Nu ca să se-omoară
Şi să sîngereze,
Ca să nu turbeze.
Soileau o sfadă
Cît o autostradă!