Se afișează postările cu eticheta demisie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta demisie. Afișați toate postările

marți, 11 februarie 2025

Toată lumea minte! – Dr. House

Mai ȋntȋi, o precizare scurtă, contrapondere la o minciună care durează de prea multă vreme: ȋn 2012, fostul Preşedinte n-a putut fi demis pentru că referendumul n-a putut fi validat, participarea la vot fiind sub 50%.

Aşa cerea legea referendumului pe-atunci. Ulterior, politicienii ajunşi la guvernare, ȋntr-o criză de nervi, au modificat legea. Acum, un referendum e valid la o participare la vot de doar 30%. D-aia ȋşi poate trece Nicuşor Dan toate mofturile prin referendum.

Deci, oricȋt le-ai socoti, 7,4 mil. de votanţi nu reprezintă jumătate din 18 mil., nici măcar din 15 mil., cȋt tuna şi fulgera I. Iliescu - ȋncă activ ȋn vremea aceea - c-ar mai fi ȋn ţară.

Ce i s-a cerut atunci Curţii Constituţionale, la fel ca acum, a fost ignorarea legii. Motivul? Trebuie ţinut cont de numărul mare de votanţi anti-Băsescu – 7,2 mil. Trebuie precizat că tabăra anti-suspendare, a jucat cartea neprezentării la vot, mizȋnd exact pe ce a ieşit, neatingerea pragului de validare. De aici diferenţa.

M-am abţinut pȋnă acum, pentru că mie nu-mi place să bag băţul prin gard, e infantil şi nu-i văd rostul, nici provocările sau biciuirea calului cȋnd e clar că nu se mai ridică de jos.

Ȋnsă, două lucruri mi-au atras atenţia.

miercuri, 14 aprilie 2021

Apel umanitar


Pînă și limbajul științific s-a militarizat: “luptăm” cu virusul, care ne “invadează” iar corpul nostru…  https://antipresa.blogspot.com/2021/04/de-ce-suntem-in-razboi.html

Vă rog, eu, nu mai cereți ca, în capul ministerului sănătății, să fie numită o “persoană empatică”! N-aș suporta atîta mascaradă! M-aș duce la container, din proprie inițiativă, și m-aș conecta la tubulatură, pă persoană fizică, și asta după ce-aș anula protecția ca să nu mai dea afară (credeți-mă pe mine, formularea e corectă, nu e pentru sociologi!).

miercuri, 7 iunie 2017

ONG-ist și journalist



Care-o fi diferența? Dar între ONG-ist, journalist și politician? Dar între ăstia trei și agenții de influență ai oricui marcă banu’?

Nici-o diferență, niște adaptabili toți! Treaba lor este să facă orice rău acceptabil, ei fiind interfața, ambalajul pilulei otrăvitoare.

După succesul răsunător pe care l-au votat bucureștenii (ce rușine!), agenta de presă Gabi Firea -  numită, am auzit, și Ducesa de Kitsch, a ajuns într-un vîrf acest Cristian Ghinea, tot un ambițios de cursă lungă, de la journalist-ONG-ist, la partidul fostei minister de justiție M. Macovei, la PNL, apoi tehnocrat în guvernul Cioloș (unde a urcat fulminant în cîteva luni de la consilier, secretar de stat, la ministru al fondurilor europene) iar acum în USR, de unde l-a aruncat după pistă pe șeful și fondatorul partidului Nicușor Dan.

Ca să ajungă atît de departe, într-un timp atît de scurt, omul s-a ajutat de un simț de orientare mai ascuțit ca al șobolanilor de pe Titanic, ca să nu mai spunem c-a ținut cu el și încălzirea climatică. Acum, odată ajuns în politică, totul e mult mai simplu, aici nu mai trebuie să citești eticheta după o sută de produse fiindcă n-ai voie decît felul unu și felul doi. Asta într-un final pentru că, pînă atunci, trebuie să integrăm homosexcismul (lasă LGBTGSUJMXZ…, este vorba despre “ai cui sunt copiii” dar, despre asta, altădată!) în felurile principale. Ca la emisiunile de cooking americane unde sunt obligați participanții, unii copii, să facă dish-uri amestecînd batoanele energizante cu sîngeretele, de exemplu.