luni, 14 octombrie 2024

Cetăţeanul turmentat


Cetăţeanul turmentat

Vorba vine! Dac-am reuşi să ne turmentăm, cine şi-ar mai pierde vremea cu d-astea! Altfel, cu aşa cap limpede şi deştept ca un insomniac, nu se poate să nu cȋntăreşti ofertele electorale, ȋntre două turme de oi, şi să te-ntrebi cu cine ai vota, la o adică.

Am zis oferte fiindcă, ȋn principal, e un bȋlci de toamnă cu comedii, produse tradiţionale şi ceva marfă expirată, adusă de consilierii de import – toate pe aceeaşi tarabă. La ideologie, valori şi alte insigne, nu-i p-alese, fiindcă cele zeci de partide s-au pus de acord: anti-PSD! Chiar şi pesediştii par c-au aderat la acest curent care, atȋt s-a ȋmpămȋntenit, ȋncȋt ar trebui să aibă o zi a lui, o baladă, un haiduc, un cros...

Deci, alegătorul are nevoie de alte criterii electorale. Să zicem că, fiind sincer evlavios, ȋţi propui să-l alegi pe acela care merge ȋn circumpscripţia de la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva.