miercuri, 19 octombrie 2022

Dezastre… “pe calea aerului”

 


Motto: Noi nu trebuie să iertăm pe nimeni. Trebuie să-i lăsăm pe toţi să se ierte singuri.

Dacă justiţia tot nu face dreptate.

Nu e mai nimic pe canalele româneşti, aşa că mă uit la Dezastre în aer şi Pierdut printre străini, că tot e la modă zilele astea. Fiindcă, în locul unora, m-aş uita bine, o vreme, în bagaje, telefon şi alte dispositive de urmărire, cel puţin pînă la primăvară, cînd “Şefii la lume” se vor demasca, special pentru telespectatorii noştri, şi vor călca, chiar şi pe pămînt românesc. Dacă vă vine să credeţi!

Ştiu că nu e bine şi nici sănătos, să încerci să controlezi totul dar, nici să fiu soclu pentru statuia unor psihopaţi care ne omoară cu sînge rece şi pretind recunoştinţă pentru asta, n-am chef.



Am văzut filmul, făcut de Netflix, după operaţiunea de salvare a unor copii dintr-o peşteră thailandeză – excepţional, s-au întrecut pe ei înşişi! - şi înţeleg că doar doctori şi militari puteau fi cei care au reuşit asta, dar… să nu generalizăm. Înţeleg şi că, sunt oameni – cum sunt speologii şi scafandrii, cu preocupări deosebite de ale noastre, adică lumea lor nu se prăbuşeşte cînd nu au apă caldă la robinet, tot timpul, şi căldură peste 25°, dar asta nu înseamnă că elevii germani trebuie ţinuţi cu fereastra deschisă la şcoală ca să se călească. Apropo, de asta - fiindcă noul program TV cuprinde obligatoriu alarme false, uite una care e de speriat, pe bune: poporul german este foarte, foarte disciplinat! Bu-hu-hu! O tot aud, bate ca un clopot funebru în televizor.

Adevărata alarmă e ascunsă în ce nu se spune!

Dezastre… “pe calea aerului”