joi, 19 februarie 2015

NOUL COD FISCAL și MAMA LUI PONTA CEL MARE


La momentul ăsta, când iar apar titluri mari pe ecran gen Anul marilor schimbări, fără nici o legătură cu anul nou chinezesc, măruntaiele bestiei politico-mediatice încă nu și-au găsit liniștea. Încurcătura de mațe analiste schimbă, din nou, posturile și stăpânii motivând că-și caută libertatea de exprimare și că de-abia acum le vor dezvălui telespectatorilor ce nu le spune nimeni iar cele două închisori ideologice stânga-dreapta sunt măcinate de lupte intestine și gânduri de evadare.

Rezultatul e că orice ŞTIRE este atacată cu brutalitate, sfâșiată, fiartă în suc propriu și în final denaturată în interesul propriu. Asta fiindcă ŞTIRILE trec mai întâi prin stomacul presei și abia apoi sunt regurcitate către public.

De pildă, noul cod fiscal care, ce-i drept, a fost eliminat spre dezbatere publică exact când neamurile lui Ponta au fost invitate, pe cărări bătute, la DNA, a făcut mai mulți nervi la stomac decât știrile periodice despre virusul modificat genetic.

Presa l-a luat sau nu l-a luat în seamă, funcție de aversiunea sau nu față de Ponta, așa-zișii “oponenți politici” au fost aproape inexistenți pe ecrane ca să-și dea cu părerea iar analiștii pro sau contra orice/oricine au dezbătut despre Udrea, Bercea, Cocoș, Băsescu.

La rândul lui, Ponta s-a tânguit c-a fost “porcăită” măicuță-sa la televiziunile dușmănoase, de parcă nici n-ar știi că, la canalele “prietine”, se face rating din tupeu porcesc, iar vedeta postului vizat a dat cu “sânge” pe ecran.


miercuri, 11 februarie 2015

“Terorism” de rating




Seară de teatru tv. la Realitatea. Rareș Bogdan ca și patronul Gușă după prezidențiale (“Ioane, pregătește-te de război!”) amenință cu războiul. Astăzi postul a luat-o de la capăt.



O să cred în democrație când ŞTIRILE  și Jurnaliștii vor purta eticheta sponsorului iar presa va fi controlată de Protecția Consumatorului.

Până atunci, Presa mentalistă ar face bine să intre prima în tranșee, să moară și să dea exemplu!

Apoi mai vedem!


http://www.b1.ro/stiri/politica/ion-cristoiu-elena-udrea-a-jucat-bine-scena-catu-elor-103101.html “Las deoparte dezlănțuirea lui Rareș Bogdan împotriva Elenei Udrea. (…) Cum de a invitat la ziua sa de naștere Rareș Bogdan o persoană pe care azi n-o mai scoate din coruptă?!”

PULSUL PLANETEI. „Rusia amenință România” – spectaculosul marginal sau despre războiul informațional

marți, 3 februarie 2015

Ultimul Cuvânt



Cristian Tudor Popescu (2febr.2015),la B1/Ultimul Cuvânt despre cum nu putea Elena Udrea să negocieze numirea lui Kovesi:

“Stimați colegi, știți la fel de bine ca și mine, eu cel puțin știam foarte bine în momentul ăla, din surse mai mult decât beton pe care nu pot să le invoc pentru că face parte și asta din meserie dar îmi asum ce spun, că d-na Kovesi a fost numită de către Departamentul de Stat al SUA, de către Ambasada Americană, cu cuțitele pe masă și cu d-l Ponta de partea cealaltă a mesei, care s-a opus la asta zile-n șir!”

Ce e greșit în textul de mai sus?

Evident, “cu cuțitele pe masă” e doar un fel de-a spune fiindcă toată lumea știe că americanii umblă cu pistoale!

Ar trebui s-avem toți câte unul. Merităm și noi să ne zburăm creierii in loc să ne-aruncăm de la etaj.