Ȋnmormȋntarea unui Preşedinte ales democratic. Preşedintele,
cum a fost numit, ȋn mod interesant, de grupul celor care s-au mobilizat şi n-au
lăsat groparii naţiei, paznicii nelegitimi ai scheleţilor din dulap, să-l
arunce la groapă ca pe un vagabond viclean, care cerşeşte pȋnă ȋţi intră-n casă,
apoi nu mai pleacă. Iar democraţia şi statul de drept, le transformă ȋn reguli de
supravieţuire.
Fiindcă, doar despre supravieţuire e vorba, nimic nu ne-a
mai rămas din drepturile consfinţite de Ion Iliescu. Ȋn afară de ȋnmormȋntări.
Ȋnmormȋntările, ȋntotdeauna, scot la iveală lucruri. Nu pe
de-a-ntregul dar, ȋn orice caz, ne lasă pe noi, nemuritorii după margine, cu
capul plin de gȋnduri.
Fritz, care “noi”?
