duminică, 11 mai 2025

Cu Dumnezeu şi cu AI, ȋnainte!

Aur şi Plumb - Visul alchimiştilor medievali s-a ȋmplinit la CERN https://antipresa.blogspot.com/2025/05/aur-si-plumb.html#more


Bun, cred că toată lumea s-a prins că Simion şi Nicuşor sunt personaje alese de system să joace ȋn telenovela prezidenţialelor şi că Nicuşor trebuie să cȋştige, deci Simion se va băga singur ȋn offside, cu poarta goală, ca să-i cedeze locu’ ȋntȋi fratelui său de cruce, sau de soft – funcţie de necesităţile curente şi casele conspirative. Dacă, totuşi, varul suveranist ȋl validează pe primul, se vor cupla, cumva, mai ales că părinţii unu şi doi, predicatorii şi inteligenţa artificială, sunt cu ochii pe ei. Pe sistemul, eu te-am făcut, eu te omor.

Altfel, lumea e sătulă de tot străveziul parteneriatului, aparent civil, dintre cei doi şi, sincer, numai retragerea lui Simion din “cursă”, ar mai putea anima campania leşioasă şi mincinoasă, din multe puncte de vedere.

Ce-mi face plăcere să spun e că, principiul dominoului se va manifesta ca pianul pe scări şi că, ce cred actanţii că e un nou ȋnceput e, de fapt, un nou sfȋrşit. Deci, mult success ȋn viitor! Nu acum.

Deocamdată, cel mai bine e să fii spectator, detaşat, la cum se ȋnghesuie oportuniştii să ocupe vidul de putere, de idei şi de direcţie. Politruci, psihologi, predicatori, softuri cu faţă umană, emisari – care nu ştii de unde vin şi unde se duc – analişti care blazează, toţi vor să lase o urmă cu autograf pe pianul negru de supărare.

Şi, neapărat, dar neapărat, să unească. Adică să se pună ȋn fruntea maselor, să absoarbă ȋncrederea oamenilor, să lăcrimeze ca o icoană, să trăiască din cotizaţii şi like-uri la cutia milei şi, ȋn general, să-şi ocupe locul lui predestinat de influencer, domnule!

S-ajungă la sufletul omului. Ca păstorul pe care l-am văzut zilele trecute la un post de televiziune, de nu-mi venea să-mi cred ochilor şi urechilor, un tȋnăr care tocmai şi-a făcut o biserică… virtuală – Profides, pe care o alimentează din ultimele ȋntȋmplări “paranormale”, zice el, din Romȃnia – sper că se referă la intervenţia, prin telepatie, a ruşilor, ȋn alegerile anulate ca urmare a unei intervenţii divine.