joi, 22 decembrie 2011

TELEVIZIUNEA ROMANA



Aseară, Televiziunea Romană liberă dar sub papucul sindicatului, a vorbit în telejurnal despre propriile datorii de parcă erau ale naţiei nerecunoscătoare care plăteşte o taxă prea mică pentru ce primeşte la schimb. Binenţeles, s-a făcut, ca de obicei, o comparaţie cu taxa plătită în alte ţări fără să se compare şi veniturile şi fără să se ia în considerare cat reprezintă această taxă procentual, cum ar fi fost correct. Dacă s-ar socoti în procente atunci s-ar ajunge la concluzia că pensionarii şi familiile cu venituri foarte mici nici n-ar trebui să plătească. Seful televiziunii, pus de PDL după acelaşi model ca cei puşi de alte partide, adică politic, n-a găsit altă prostie de spus decat că există o acţiune concertată împotriva TVR-ului. Adică televiziunea pe care o conduce e plină de datorii, are vreo
Rapsoada din imagine canta colinde imbracata in halul asta
3 000 de angajaţi plătiţi absolut exorbitant raportat la munca pe care o fac şi, cum zicea cineva, dacă dispare unul dintr-o televiziune particulară, te uiţi la TVR şi-l găseşti acolo, iar el se plange de gura lumii. Tot aseară am aflat că Tvr-ul este compus din 7 televiziuni centrale şi 5 teritoriale dar nu ni s-a spus caţi telespectatori adună această risipă. Nici n-ar avea rost să întrebăm pentru că ne-am trezi cu replica şmecheră cum că emisiunile lor sunt serioase nu ca jegurile de la privat. Oricat de serioase ar fi, deşi nu sunt, trebuie să se uite cineva la ele şi asta depinde de “vedete” care, la TVR, sunt în mare parte fade, plictisitoare, inestetice şi, în general, se vede c-au fost refuzate la export.
In ceea ce priveşte calitatea programelor trebuie spus că doar plictiseala perseverentă şi oboseala cronică îi poate ţine pe telespectatori să nu apese pe alt buton al telecomenzii. Face excepţie Anatomia lui Gray, un fel de serial de canal care îţi întoarce stomacul pe dos, oricat de rar ajungi acolo în vreo pauză publicitară. Această lătură a fost cumpărată în continuare dar s-a renunţat la cel mai vizionat serial din lume, Doctor House.