Urȋţi femeia cu copil ȋn braţe, nu?
Toată lumea o urăşte. Politicienii, ȋn primul rȋnd, indifferent de sex şi orientare
ideologică, pentru că această scȋrbă ȋndărătnică, cu osatură fragilă şi plină
de estrogen, care poate fi bătută, violată şi ȋncartiruită ȋn discriminarea
utilă ambelor triburi de sălbatici, deţine toată puterea. Aşa prăpădită cum e
ea – c-ai putea s-o striveşti ca pe-o furnică – nu livrează. Nu livrează materie
primă şi iubire necondiţionată şi completă pentru toate vieţuitoarele cu două
picioare.
Nu sufficient. Ea e resursa de bază a societăţii. Ea trebuie să asigure forţa de muncă
prost plătită, carnea de tun, creiere de spălat, copii de adoptat, enoriaşi,
copii diagnosticaţi cu ADHD. Iar cȋnd vremurile se-mput, nu mai livrează.
Sau regretă c-a livrat. Din patru copii, să ai trei
diagnosticaţi din spectrul autist, te umple de regrete. Dacă te uiţi pe
predicţiile OMS-eului... e de Doamne fereşte!
Dar nu numai. Mai e şi educarea copiilor – educaţie pare a fi altceva.
