Dacă aş face eu o dictatură (n-aş face-o
niciodată, dar, să zicem), prima măsură pe care aş lua-o ar fi interzicerea
cȋntatului. Ȋn afară de Festivalul
Enescu, doar instrumentală, aş interzice tot. Tot! Din televiziunea aşa-numită
naţională, aş lăsa doar un TVR1, care n-ar trebui să conţină decȋt ştiri ȋn
stare brută, fără adjective, fără semnul exclamării, fără comentariile
angajaţilor. Ştiri şi reportaje fără
niciun pic de contribuţie personală din partea acestor gargaragii şi
propagandişti agresivi şi slinoşi de aşa-zisă presă.
A ȋnceput festivalul Mamaia, reluat după mulţi ani de tăcere. Poate nu ştiaţi, nici eu n-am ştiut. Mi-a povestit cineva, prima seară de recital, ȋn care s-a produs şi reprodus, vedeta - imposibilă pe vremea comunismului, spre cinstea regimului - emblemă a postului plătit din banii poporului. Ăla care zice-n sondaje că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu.
Binenţeles că am rȋs cu lacrimi, fiindcă
povesteşte extraordinar de comic (e un spectacol), dar, chiar şi aşa, mi-am pus
mȋna ȋn cap de multe ori, ȋmi venea să intru sub masă de necaz şi de ruşine.
A fost un măcel cultural, ireal, din toate punctele de vedere.
