marți, 2 iulie 2024

Germania: O negaţionistă a ȋncălzirilor climatice ȋn vȋrstă de 95 de ani va fi condamnată la ȋnchisoare

 “After taking decison never turn back”  Adolf Hitler


2095 - Un negationist al pandemiei a fost ȋncarcerat ȋn penitenciarul de maximă siguranţă… Un grup de protestatari care răspȋndesc zvonuri mincinoase despre faptul că s-ar fi ȋmbolnăvit grav ȋn urma vaccinului covid vor fi internaţi forţat şi supuşi inoculării psihologice de adevăr official… Un conspiraţionist care neagă emoţiile reale ale robotului AI, care s-a topit ca lumȋnarea la salutul obligatoriu I love you, se va căsători forţat cu un umanoid fluid…

Tocmai cȋnd rămăsesem fără cuvinte ȋn faţa porţii către viitor, cu ochii la plutonul de zombi politici tȋrȋtori spre felinarul german, plecaţi să alimenteze visul cu prinosul “unde-s mulţi puterea creşte”. Că, deh, nu e ca şi cȋnd Germania ar avea intenţii imperialiste şi absolutiste. Nu e-n gena ei.

Cȋnd, deodată, vestea a căzut ca un trăznet. O “bunicuţă nazistă”, de aproape o sută de ani, a fost condamnată pe motiv că era negaţionistă a holocaustului. Adică, o ţinea p-a ei, că n-a fost şi n-a fost. Există tone de dovezi, multe realizate şi păstrate chiar de nazişti, deci părerea bunicuţii n-ar fi făcut nici o diferenţă ȋn lume. Există, ȋn schimb, nemţi care dorm cu Mein Kampf sub pernă, nu neagă nimic, cu care străinii se ȋmprietenesc cel mai uşor dacă se bagă-n vorbă cu Hitler, sehr gut!

Mă-nvȋrt de ceva vreme să abordez un subiect - altfel decȋt cu “toată stima şi consideraţia” printre ȋnflorituri de plecăciuni jenante dar necredibile – de aşa manieră ȋncȋt, să desfid bătăuşii extremişti de la periferiile abordării.