miercuri, 31 octombrie 2012

VOICULESCU- SUSPENDARE-ofertă-șoc




“Suspendarea” președintelui României e, pentru presa tabloid-quality de la noi, un fel de știre de la ora 5 difuzată, însă, în prime-time și discutată de jurnaliști-tabloizi de “elită”. E un lait-motiv la care trag unii ziariști ca muștele pentru că, deși a fost o calamitate politică și ne-a sărăcit, pentru presă, a fost mană cerească. 
Așa că, de cum a scos-o Voiculescu de la chloroform, unii s-au și repezit să-și depună ouăle pentru ca , măcar o vreme să taie bilete celor care vor să-i mai simtă duhoarea.

Oferta-șoc a venit, zilele trecute, de la Voiculescu, prin intermediul trustului de presă domestic  și constă în propunerea de suspendare anticipată pentru ce va să comită președintele Băsescu după alegerile parlamentare ajutat de “trădătorii” din USL, c-așa e românul, opportunist, zice ăsta. Cum ar veni, securistul își trage o suspendare pentru orice eventualitate așa cum alții își cumpără petarde din timp pentru că tot vine revelionul până la urmă.

marți, 23 octombrie 2012

CRIN ANTONESCU. SCENARIU-ŞOC





Traian Băsescu nu va apuca revelionul la Cotroceni! Ca președinte, mă refer! Dan Voiculescu la Antena3

Sursele Antipresei susțin că au aflat de la persoane apropiate jurnaliștilor USL infiltrați în presă că, după ce toate strategiile anti-Băsescu au eșuat, vor apela la soluția finală.

S-a ajuns aici pentru că scenariul din “89 n-a mai putut fi aplicat deși s-a încercat de câteva ori izbucnirea unei “revoluții spontane”. Cu sindicatele n-a mers pentru că ăia mai mult joacă decât strigă, “milițienii”trimiși să atace Palatul Cotroceni și să-l “linșeze” pe Traian Băsescu, ca președinte, mă refer, au ratat misiunea, “protestul spontan” din iarnă s-a risipit repede cu toată defilarea lui Tănase, Longin și a altora printre manifestanți și cu toată instigarea “pegrei” să iasă în stradă să-l dărâme pe Băsescu, tentativa de preluare a puterii prin amenințarea procurorilor și judecătorilor s-a mișcat greu și a trebuit abandonată pentru că a bătut la ochi de la Parlamentul European până în America iar puciul parlamentar, nu doar că a eșuat, dar i-a lăsat pe puciști cu susținerea goală pentru că s-a văzut că valul de “ură anti-Băsescu” a fost un balon de săpun umflat de ei. In timpul exilării președintelui la “garaj” nu s-au putut pune în aplicare atacurile “spontane” ale “poporului” sătul de tiran care ar fi trebuit să ducă la “dispariția” acestuia. Ca președinte, adică!

joi, 18 octombrie 2012

MITINGUL USL PENTRU PPE




"cea mai saraca"este singura masura politica de 20 ani
In timp ce PPE-ul s-a întrunit la București, USL-ul, complexat că nu e bâgat în seamă, a întins cortul cât un stadion și a petrecut după obiceiul strămoșesc cu discursuri și aplauze.
In preambul, a avut loc o manifestație a câtorva răzleți împotriva venirii pe tărâm național a străinilor de neam și țară care nu-i lasă pe pușcăriabili să-și facă legile după cum îî aranjează. Sau ca să-și manifeste “ura”, cum zicea Lucian Avramescu la Antena3, vorbim de poetul acela care, spre deosebire de Adrian Păunescu, era cu cenaclul ăl bun, și care, acum, recită la picioarele lui Voiculescu.

Dacă protestul “spontan” la ceas de seară cu pancarte scrise în engleză, germană, italiană pe care nici mitingiștii nu știau ce scria, a fost onorat de câteva zeci de personae, descălecarea organizată de a doua zi a blocat Bucureștiul cu vre-o 70 000 de veșnic săraci de stânga, aduși de câteva sute de îmbuibați de partid.
Presa a catalogat înghesuiala USL-istă peste Congresul PPE drept “Românii lui Ponta și Europenii lui Băsescu” iar Ponta a sintetizat scopul șezătorii de pe stadion prin sloganul: “Ei sunt cu Dictatorul, noi suntem cu Poporul”. In discursul lui, Nebunul i-a prostit în față pe cei 70 000 umplându-i de minciuni. S-a uitat în ochii lor și le-a spus că salariile lor au fost reîntregite de către USL și că, în 2019, când România va deține președinția UE,  Antonescu își va fi terminat primul mandat ca președinte al României deși, se știe, nici candidat nu va mai fi. Singurul pionier post-decembrist șters la nas și bătut la fund de Iliescu și Voiculescu și licențiat de Năstase, acum blogger la pușcărie, a declarat ieri, în fața lumii, că T. Băsesscu e ultimul communist și securist al țării. Așa se explică de ce Iliescu “nu a dorit” să participe iar Voiculescu nu s-a activat pentru misiunea asta. Nici Becalii nu a jucat ieri pe National Arena asa că fluierăturile de început de discurs le-a luat Antonescu. “Suporterii”, se pare, au fost, mai mult, PSD-iști pentru că Bagabontul a fost întâmpinat cu un vuiet ca cel de la ultimul discurs al lui Ceaușescu. El a spus niște prostii colosale anti-Europa gen: străinii s-au îmbogățit la noi în țară, românii din străinătate le saltă ălora economia și România n-a primit pomană de la nimeni. Imbogățiții veniți de-afară fiind investitorii care, acum, nu mai vin, românii din străinătate fiind aceia pe care voia el să-i scoată de pe listele electorale iar “pomana” a cerșit-o ieri Ponta, de la Barroso, din fonduri europene.  Noroc că, Angela Merkel și-a început discursul de la Palatul Parlamentului la scurt timp după debutul pe stadion al lui Antonescu și televiziunile au schimbat sonorul. Doar RTV a primit ordin să-l sucească la loc. Sigur, a fost un șoc să auzi ce spunea d-na Merkel despre cum europenii trebuie să fie creativi și inventivi ca să creeze locuri de muncă prin comparație cu spălătura de varză gen: “au vândut țara bucată cu bucată ca să mai stea la guvernare” sau Băsescu este sluga Europei.

Evident, toată lumea și-a adus aminte de spectacolele ceaușiste de pe stadioane dar, asemănarea e mai mare decât s-a discutat, de la grandomania organizatorilor până la dezinteresul participanților . Astfel, s-a văzut cum “manifestanții” veneau veseli c-au scăpat de o zi de muncă și că văd stadionul, la îndemnul “Jos Băsescu!” s-au auzit cu întârziere doar niște huiduieli, camerele puse pe public arătau indiferența participanților față de discursuri- băteau din palme doar când se vedeau pe ecranele stadionului și mulți au plecat mai devreme să-și facă piața la supermarket mai ales că unii vin din zone unde așa ceva nu există. S-a văzut, adică, “ura” celor peste 70% care, la referendum, a scăzut la vre-o 46% din care trebuie scăzuți cei care au “urât” multiplu, din care, acum, nu mai “urăște” niciunul pe gratis.

Excursioniștii, de fapt, au venit la București ca să se plimbe, să-i facă poze stadionului și să se ușureze în parc, pentru că nevoile lor reale n-au fost satisfăcute de discursurile liderilor de-o vară.
       

vineri, 12 octombrie 2012

CRISTIAN SIMA –BROKER




După cât se pare, brokerul Cristian Sima a dispărut cu banii sau fără banii clienților. Omul e cunoscut publicului larg din televiziune, prima dată l-am văzut la Realitatea,și cunoscătorilor din regimul communist. Este tipologia copilului român genial care câștigă olimpiade internaționale, își dă doctoratul până la 30 de ani, ajunge professor universitar și, dacă nu-l paște vre-o năpastă, o ține tot așa. Sigur, e vorba de copilul deștept authentic al nației nu de mediocrii zilelor noastre care și-au umflat CV-ul cu diplome ca Odiosul și Sinistra.

La televizor omul era foarte convingător, părea că știe tot timpul ce vorbește și dădea peste nas oricui se dădea mai mult decât era. Acum, că “a dispărut”, mulți palavragii au impresia că ei l-au mirosit de la început, că nu inspira încredere și că ei, spre deosebire de “investitorii” care-și plâng acum de milă, nu s-ar fi păcălit. Nouă ne-a atras atenția, în alt fel decât de bine, de două ori: o dată când, cam arrogant a spus că el făcea parte din spuma inteligenței românesti și, deși nu era de contrazis, faptul că Voiculescu a spus despre el însuși că făcea parte din “elită”, nu ne-a sunat bine și a doua oară când, în perioada de “austeritate”, el spunea că, banii din rezerva BNR ar trebui “investiți”, ca la Bursă.



Altfel, omul nu dădea semne c-ar fi “escroc”, cum déjà a fost etichetat. Deocamdată apar “scrisori” care-i sunt atribuite și care dezvăluie una-alta despre investitorii rămași nesatisfăcuți. Printre altele se spune că aceștia ar fi câștigat mai mult decât au pierdut, lucru pe care, la fel, l-am mai auzit după prăbușirea FNI. In orice caz Dan Diaconescu, Ioana Tufaru, Gigi Becalii băgat în PNL și presari îndesați în politică, bărbac-șu lu’ Nicoleta Luciu, new entry,  s-ar putea să se fi lansat prost dacă va continua Cristian Sima să trimită piedici epistolare în calea uitării.

Şi bine ar fi! Te rugăm, brokerește ceva să-i băgăm în faliment p-ăștia!




joi, 11 octombrie 2012

STIRILE PRO-TV



STIRI CA-N VIATA, VORB-AIA!


Aseară, Stirile Pro-tv au fost un back-up pentru Măruță, un fel de Happy Hour în formă continuată. Principala emisiune de știri a celui mai titrat post de televiziune din România, prezentată de cea mai bună prezentatoare din România a debutat în forță cu știrea de interes național despre bărbatul Nicoletei Luciu care și-a pălit amanta pe iaht. Intâmplarea, care zăcuse nebăgată în seamă pe toate ziarele a fost sucită și pe-o parte și pe alta și din studio și de la fața locului, probabil, un preambul a ce va să vină în emisiunea tabloidă de după știrile de oră 5.

A urmat informația care ar fi încăput la știri pe scurt despre Dan Bittman care și-a desfundat o arteră tocmai în Germania, apoi interviu cu “Mama Zina” care “rupe tăcerea” și povestește ce bine e la azilul de 5 stele cu mobilier de două stele și cu doctorul care o servește cu “bănănuță”, urmat de o curățire la moaștele Sfintei Parascheva însoțită de o poveste de viață a unei credincioase căreia, după ce s-a rugat, i-a trecut un vânt pe la ceafă. De altfel, pelerinajul, care ține vre-o săptămână, beneficiază de reclamă mai ceva ca o stațiune la mare în sezon, având în vedere că “turiștii” sunt în jur de un million iar cazarea are prețuri de lux. Asta e aFacerea Lumii!
 
Abia pe la 19:20 a trecut cu viteza sunetului știrea despre inflația crescută până hăt! la 5,3% care, mai bine era dusă la Sfânta s-o mai potolească. Şi, dacă nici asta nu va luat pe sus, nu-i nimic, Stefan Bănică-junior pregătește “surpriză după surpriză”. In ordinea asta și câte una pe rând nu îngrămadite cum ar fi “Surprize! Surprize!”. El mai cântă ceva, de data asta, mai altfel, nu cine știe ce, cât să se vândă. El cu Marius Moga au combinat niște triluri-stiluri cu soul și le vor povesti doamnelor dezamăgite de viață “Ce e dragostea?” văzută de la mică altitudine.
 
Pe final, ca să încheie într-un ton optimist, mai ales pentru cei care “o încheie” mai curând, un doctor care a stat în coma a scris o carte, unde altundeva decât în SUA, la ei e foarte profitabil să fii fost ca și mort și, ce să vezi, Raiul există! E o chestie cu râme, fluturi și nori roz pufoși.
O seară excelentă!