Brand de țară: Înmormântarea

Astăzi presa și-a condus ratingul, franciza Vadim, pe ultimul drum. Asta după ce vestea a căzut ca un trăznet, după obicei, și priveghiul tv “dacă doriți să revedeți” a ținut-o langa până la groapă unde comunicatorii nației s-au dus să-și ia “La revedere” (Schweninger, Realitatea tv), fiindcă pentru “adio” era prematur, de vreme ce pomenile, nesfârșite la români, vor fi însoțite de veșnica pomenire tv.

Totuși nimic nu se compară cu Vadim-live și ăsta s-a dus. Nasol! RTV-ul va trebui s-o mai răsucească-n mormânt pe Ileana Sărăroiu  pân-o mai crăpa vre-o personalitate deși, așa noroc aducător de rating, nici Iliescu nu cred să producă. Iar așa înmormântare mișto, cu suspans, nu se va mai întâmpla fiindcă groparii vor fi tras învățăturile de minte.

Cine plătește ŞTIREA? Escrocheria umanitară

Printre primele știri care au venit peste noi, vorb-aia, ca să ne facă de râs, s-a aflat și gestul umanitar al unei țări civilizate, cum altfel, care își trăsese un teledon TV în vederea strângerii de fonduri cu care să-i hrănească și să-i îmbrace pe români. După asta, boarfele occidentale au curs râuri spre România și nici până-n zilele noastre nu se vor fi biodegradat.

Oamenii simpli se jenau să primească “dă milă”, era de rușine pe vremea lui Ceaușescu, așa că presa a dus niște campanii oribile de convertire a populației la pomanageală.

În timp, “ajutorul umanitar” s-a acomodat cu “mândru că sunt român” și s-a transformat în “conformare voluntară” și uniformizare pe verticală: de-o parte unii care stau cu mâna întinsă iar de cealaltă parte rating, bani, politică…

Şi acum, ca și cu douăzeci și ceva de ani în urmă, unii se aleg doar cu boarfele în timp ce alții, aceia care vindeau pe vremuri uleiul de măsline din “ajutoare”, au vândut toate resursele umane și materiale ca să ne “salveze” de ruși, de faliment, de noi înșine. În general, ca să ne facă binele cu forța.

Umanitatea băștinașilor sălbațici s-a lipit la fix cu umanitatea “lumii civilizate”: băstinașii căpușau industria până o băgau în datorii de 1 mil. $/zi iar civilizații o cumpărau pe nimic doar ca s-o salveze; umaniștii români țineau copiii în orfelinate în condiții de lagăr, baroneasa Nicholson venea să-i ia spre înfiere și ne punea și-un “văzut” pentru integrarea în UE și tot așa.

Brand de țară: Boala Gestionarului

Pă vremea lu’ Ceaușescu, corupția cea mai răspândită în mahalaua noastră comunistă era definită la nivel dă maidan pân metafora “a băgat mâna-n gestiune”.

Gestionarul, deci, era cel mai adesea prins c-a furat. Sigur că el nu mânca singur ci dădea și la case mai mari, înainte și după ce era prins, iar asta-i asigura o justiție favorabilă care să făcea în urma unui certificat medical. Că oameni suntem, ce dracu’!

Adică gestionarul să interna la nebuni și d-acolo să-ntorcea cu dovada că nu e în toate mințile și d-ai’-a furat. Judecătorul, băiat dă comitet, îl absolvea dă vină pă hoțoman. Nu era nici el dă piatră! Avea și el un suflet, nu!?

Cam așa era batjocorită ideea de Justiție într-un regim care, vedem acum, că era condus de corupție și nu de instituții, o apucătură ticăloasă care s-a păstrat și-n ultimii 25 de ani.

Un documentar despre unul dintre cei mai oribili criminali din istorie explică cel mai clar cum e cu “nebunia” asta și cum se dovedește ea în justiție. Psihopatul din povestea adevărată atrăgea femeile în propria locuință, le lega, le gaza cât să-și piardă cunoștința, le viola, le omora și le îngropa în propria curte. Ştim exact cum proceda pentru că, odată descoperite victimele în ograda inculpatului, avocatul n-a mai avut dăcât  să invoce “insanitatea”, temporară sau nu, iar bestia s-a simțit în siguranță să povestească ce-a făcut. Şansele ca nenorocitul să scape erau de vre-o nouă’-ș’ nouă la sută pentru că, în fond, era un psihopat! Asta-i clar!