joi, 16 aprilie 2026

Interviu cu Simina Tănăsescu, şefa CCR. De ce ne uităm la televizor?

Ai ucide pentru o ciocolată caldă? Sunt şanse mari!

Mai ȋntȋi, două veşti bune, ȋn rafală: acuşi-acuşi, ȋn aprilie, formaţiunea politică PACE, Romȃnia… va depune o moţiune de cenzură care “are mari şanse să treacă”, după care, ȋn mai, AUR va depune o moţiune de cenzură care “are mari şanse să treacă”, potrivit Realitatea plus TV.

Acum, potrivit judecătoarei-şefe a CCR, Simina Tănăsescu, şansa ca dovezile certe cu actorul statal străin care a mestecat ȋn alegerile prezidenţiale din Romȃnia, să mai apară, sunt zero. Fiindcă, d-aia, ȋn locul dării de seamă pe care a promis-o preşedintele agreat ȋn spatele uşilor ȋnchise, a venit onorabila doamnă judecătoare cu interviul inopinat.

Acum ne-am lămurit, explicaţia “are mari şanse să treacă” drept lămuritoare:

“Sunt trei motive extrem de solide, ancorate în textul Constituției noastre. Ele sunt de domeniul de competență a Curții, în măsura în care vorbim de drepturi fundamentale și de drepturi fundamentale de tip electoral, apropo de democrație și de pericolele pe care aceasta le poate comporta, cu care ea se poate întâlni. Și sunt motive care, pe de-o parte, au fost detaliate într-o hotărâre, care a trecut destul de multe teste juridice până acum, și testul Comisiei de la Veneția, și testul Comisiei Europene, și sunt motivele de natură tehnică, de natură juridică, cred că sunt destul de, e adevărat că sintetic, dar destul de bine prezentate în acea hotărâre.” https://tvrinfo.ro/

Deci, democraţia comportă pericole şi se poate ȋntȋlni cu pericolele. Presa trebuie să transmită, zi-lumină, că “sunt trei motive extrem de solide” care justifică anularea alegerilor.

Cele trei motive solide, invocate de personajele Simina Tănăsescu şi Nicuşor Dan – amȋndoi declară că nu se uită la televizor - sunt, ȋn fapt, două: cheltuielile inexistente din campania electorală a candidatului interzis şi “saltul spectaculos” ȋn popularitate, sau ȋn opţiunea de vot a electoratului, după părerea preşedintelui care şi-a făcut loc. Mai exact, spunea acesta, nu l-au prins că venea tare pe turnantă, deci, cineva, un actor statal străin, trebuie să-l fi ajutat să se ascundă de autorităţi, ca să nu fie dibuit din sondaje şi like-uri. Al treilea motiv e tras la temă şi constă ȋn “ancorarea” unor asemenea chestii lumeşti la textul Constituţiei şi, evident, atragerea ȋn competenţa Curţii.