joi, 4 octombrie 2012

GRATIEREA




10 000 euro ptr. ca isi bate joc de fata Andei Calugareanu
Eterna și fascinanta Românie post-decembristă n-a făcut decât să confirme zisa că va compromite până și democrația. După ce a debutat în forță cu o “revoluție” televizată transmisă în toată lumea, a făcut ordine în democrație cu câteva mineriade apoi a tras o suspendare la intimidare acum câțiva ani, recent, au forțat cu un puci parlamentar susținut de trusturi de presă și alți ziariști pe interes. Protagoniștii umplu, în continuare, ecranul, ca într-o grațiere perpetuă.

In ceea ce privește produsul uman, țara a dat lumii cerșetori care vor să strângă de la 60 000 în sus, hoți, stăpâni de sclavi, în principal proxeneți, retardeaua ca cultură, recorduri inutile, pe Adrian Severin ca politician descurcăreț și pe tăunele Gigi Becalii, neștiutorul de carte și ghidul spiritual al nației trimis la Europa de presă. Ca să ne reprezinte, să vadă și lumea cum suntem noi!
Inăuntru a fost construit un capitalism de carton, o democrație obscenă, o biserică la 1000 de oameni, magazine de diplome, divertisment pe seama săracilor și a înapoiaților mintal și o economie în care cea mai răspândită meserie e cea de paznic.

Suntem o țară de oameni pașnici care merg cu cuțitul la cârciumă, ospitalieri, străinii sunt întâmpinați cu prostituate din belșug și bătuți dacă nu achită nota de plată umflată, filosofi, nici o idée practică nu răzbate din tonele de vorbărie zilnică, credincioși, sute de moaște adună obolul de la milioane de cotizanți, ne apărăm nevoile și neamul, violuri în familie, neamuri întregi angajate la stat, ținem cu strășnicie de tradiție iar, în tradiția populară circulă în parallel cu moneda oficială o altă monedă: “dreptul”.

Evenimentele recente au arătat că putem să reciclăm democrația și să-i dăm orice formă așa încât președintele României să primească vizite oficiale într-un garaj în timp ce, în fruntea țării se așează, cu de-a sila un Bagabont iar, în capul guvernului stă un Ou ceaușist clocit de unul Năstase care e acum la pușcărie.

Şi cu minoritățile conlocuim în armonie, că, doar, ce rău putea să facă un UDMR-ist la Cultură decât să dezgroape domnitorii din Tara Românească, să-i caute la AND-eu să vadă dacă, nu cumva, sunt unguri sau reprezentanții țiganilor (Mădălin Voicu, Nicolae Păun)care propun grațierea în masă a deținuților cu condamnări sub 6 ani. Aștia din urmă mizează pe susținerea “ilegaliștilor” din parlament care, abia așteaptă, să-și recupereze confrații din pușcărie. Cu legea asta, sper că s-a terminat definitiv  discuția despre discriminare!

Se pregătește Constituția țării: USL-iștii ar vrea să-i ia poporului dreptul de a-și vota președintele și să păstreze “averile nejustificate”, UDMR-ul vrea să-i scoată din cap “statul național” iar dreapta îl păzește să-l transforme din “stat laic” în creștin și să interzică avorturile.

“CRIZA” mondială, care e o criză totală, criza economică fiind doar o consecință,  va dura până în 2019 iar cei care se ofticau că nu suntem băgați în seamă, să stea liniștiți, noi vom fi miezul!  



UPDATE:  www.romanialibera.ro Ponta vrea ca serviciile de informaţii, parchetele şi CSM să funcţioneze sub CONTROL parlamentar
5 Octombrie 2012
"Vorbim de un sistem în care serviciile de informaţii să fie sub un control parlamentar, transparent şi când e vorba de buget, şi când e vorba de operaţiuni. Exact acelaşi lucru trebuie să fie şi în ceea ce priveşte parchetele, controlul CSM-ului şi siguranţa pentru noi toţi că toate aceste instituţii de care un stat modern are nevoie nu sunt niciodată folosite în bătălii politice", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Bratislava.”

 
Mercurialul tabloizilor:
 Cătălin Măruţă, "specialistul show-urilor tabloide de după- amiază, este pe locul trei, prezentatorul "Happy Hour" încasând, conform surselor EvZ, 15.000 de euro, lunar.

Nu stau rău la capitolul "salarii" nici alţi prezentatori de emisiuni de divertisment: Dan Negru (Antena 1) - circa 14.000 de euro, Adrian Artene (Acasă Tv) - circa 13.000 de euro, Simona Gherghe, Dan Capatos, cuplul Răzvan şi Dani (Antena 1) - în jur de 10.000 de euro fiecare, Ilinca Vandici (Acasă TV) sau Mădălin Ionescu (Kanal D) - 8.000 de euro, Mihai Morar (Antena 2), 6.500 de euro, Adelina Pestriţu (Kanal D) - peste 4.000 de euro, Daniela Crudu (Antena 1) - peste 2.500 de euro. “