Sărim de la una la alta.
Pe Nicuşor Dan l-a deturnat anturajul şi-am rămas fără clarificări. Cum alegem,
pȋnă la urmă, preşedintele Romȃniei? Ȋl alegem ca pe Dalai Lama, ȋl alegem ca
ȋn casa Big Brother, ȋl alege Curtea Constituţională, facem un sondaj…? Nu ştim
dar, din ce se-ntȋmplă, ne dăm seama că, autoritătile ȋnalt-competente şi-au
ȋnvăţat lecţia, data viitoare va ajunge-n finală cine trebuie.
Acum avem candidaţii la
vedere, se potenţează reciproc. Presa pro-europeană se ocupă mai ales de cel de
pe locul doi, să-l scoată din ghearele detractorilor.
Cȋştigătorul e ocupat cu sortarea
gunoiului şi-a violenţei. Abia face faţă.
“…eu nu sunt un gunoi” a răspuns el, destul de afectat (ca să nu zic mai mult),
ȋntrebărilor care vizau excluderea de pe lista acreditaţilor la Cotroceni a
unuia dintre musafirii molfăitori de sarmale şi mămăligă tare ca bolovanul (pic
de unt n-avea ȋn ea!), fost aliat ilegalist ȋmpotriva PSD-eului, pe vremea
tinereţii lor, commune, revoluţionare.
“…eu nu sunt un gunoi şi, ȋn calitate de om, am dreptul să nu
intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă.” Pȋnă aici, a zis bine.
Tot omul are dreptul la demnitate, chiar şi pleava societăţii. Nu mai spun de
preşedinţi!
Apoi, a continuat prost:
