 |
| Robert Mitchum |
Nu, nu e filmul cu Paul Newman, n-avem noi aşa ceva pe ecranele politicii. Nici precum Robert Mitchum. Vorbim de filme de ştiri aici.
Tot ce
se-ntȋmplă acum, politico-mediatic, e o cacealma plictisitoare. Plictisitoare
şi-n reluare. Politicienii au scos iar, de la sertar, controversa privind pensiile
şi pensionarea magistraţilor, cumulul pensiei cu salariul la stat, numărul şi
salariile numiţilor ȋn consiliile de administraţie, subţierea angajaţilor care
consumă din buget iar presa le dezbate ca o fecioară, de fiecare dată ca şi
cȋnd ar fi prima oară. Şi se miră, şi se rȋde şi se-ncruntă şi mai dă cu
biciul şi mai plȋnge de mila băbuţei ȋmbrobodite, cu pensia ciuntită ȋn
favoarea ăstora de mai sus şi a ONG-urilor plătite din banii statului.
A mia oară… Şi tot a
mia oară epilogul e acelaşi, indienii şi cowboy-i ȋşi păstrează privilegiile
frăţeşte. La fel, presa şi politicienii, care uneori schimbă rolurile, chiar ȋn
dezbaterile din piua platourilor TV, cȋnd reprezentanţii partidelor zbiară la moderatori
că ceva trebuie făcut cu preţul energiei, agricultura, balanţa comercială iar
moderatorii zbiară la politicieni să se alinieze curentelor de la Bruxelles,
gȋndacilor de făină şi integrării ȋn Ucraina. Prin absorbţie.
Ȋmi aduce aminte de Robert Mitchum, actorul cu ochi somnoroşi, care, ȋntr-unul dintre puţinele interviuri pe care accepta să le dea, de fiecare dată plictisit şi laconic – de scotea din minţi orice reporteriţă – spunea: dragă, rolurile mele sunt de două feluri, cu cal şi fără cal.
