joi, 20 aprilie 2023

Vă place Miss Marple?

Filmul acela plin de mistere de conac şi trandafiri agăţători, în care viaţa nu e doar o scenă goală de conţinut şi unde toate personajele ascund ceva, inversul societăţii deschise, care va să zică? Aia deschisă la toţi nasturii.

Unde ficţiunea nu se zbate să devină realitate, deci n-are nevoie în procesul de conservare a scopului de intervenţiile din oră-n oră ale vracilor, cucuvelelor, catastrofelor meteorologice şi minutelor adresate pensionarilor de către ministrul Ce glume ai în tine, măi, Gogule!?

Unde nu trebuie să desluşeşti meandrele sinteticului din scenarii xeroxate, găurite din oră-n oră, de “modul de procedură” sau scarlatina la adulţi - unde “simptomele sunt asemănătoare ca şi cele ale copiilor” - şi despre cum “a fost depistată, practic, cu consum pozitiv de substanţe”, în timp ce “locomotiva ar fi accelerat, însă frîna nu a funcţionat”, iar informaţiile oferite de un personaj n-ar fi fost utile, fiind “destul de succinte”.



Ar trebui să vă placă!