joi, 4 septembrie 2025

Excepţie? Nu, ȋn Romȃnia!

 


Cȋteva observaţii, ca spectator.

Ȋn Romȃnia nu există excepţii. Nici una, nici zece, nici o mie. Ȋn Romȃnia, excepţia devine regulă, pentru 50% din populaţie, cu o viteză de propagare de nivel 5G, chiar dacă se face doar cu o circulară. De aceea, dacă vrei să le dai magistraţilor pensie de 25 000 de lei, trebuie să le faci salariul de 50 000 de lei, şi-nchei discuţia.

Ȋn Romȃnia, nu se poate face nicio reformă, niciodată, decȋt plecȋnd de la analiza imparţială a regimului ceauşist, cu tot ce a produs el ca system corupt şi dictatorial. Cel mai rău communism, o fundătură, chiar şi pentru vechiul bloc communist, singura speluncă unde i se aduceau omagii conducătorului iubit, ca ȋn Coreea de nord. Noi aveam antenă de bulgari, pentru Dumnezeu! Ni se părea că acolo e occident, faţă de ce era la noi. D-acolo, din ceauşism, i-am moştenit p-ăştia cu sete de activism şi propagandă care ne umplu de scȋrbă viaţa, chiar şi 35 de ani mai tȋrziu. Care nu ştiu de unde, dracu’, au apărut, fiindcă, pe unde am fost eu, toată lumea dădea rasoale cu activitatea de partid! Pentru mine, unul din cele mai mari şocuri de la procesul Ceauşeştilor a fost că el zicea ceva de cauză sau trădarea cauzei, aşa ceva, iar noi ne gȋndeam: care cauză? Aveam impresia că omul a fost ţinut ȋntr-o debara, ȋn comă, iar acum s-a trezit ȋn acelaşi timp şi spaţiu ȋn care a sucombat ȋn tinereţea lui revoluţionară.

Oricum, e o ȋntrebare la care n-a răspuns nimeni: Ceauşescu mai era ȋn deplinătatea facultăţilor mintale? Dacă nu, de cȋnd nu mai era cu toate ţiglele memoriei pe casă? Nu, cumva, l-au ţinut “ȋn debara” şi un regim paralel, pe care l-am moştenit, trăgea toate sforile şi continuă să le tragă?

Fiindcă, altfel, nu-mi explic, cine a făcut tranziţia, de la spectacolele omagiale fluviu, la o ȋntreagă colecţie Sandra Brown a ȋncălzirilor climatice. Ca să dau doar un exemplu dintr-o sută.