joi, 4 septembrie 2025

Excepţie? Nu, ȋn Romȃnia!

 


Cȋteva observaţii, ca spectator.

Ȋn Romȃnia nu există excepţii. Nici una, nici zece, nici o mie. Ȋn Romȃnia, excepţia devine regulă, pentru 50% din populaţie, cu o viteză de propagare de nivel 5G, chiar dacă se face doar cu o circulară. De aceea, dacă vrei să le dai magistraţilor pensie de 25 000 de lei, trebuie să le faci salariul de 50 000 de lei, şi-nchei discuţia.

Ȋn Romȃnia, nu se poate face nicio reformă, niciodată, decȋt plecȋnd de la analiza imparţială a regimului ceauşist, cu tot ce a produs el ca system corupt şi dictatorial. Cel mai rău communism, o fundătură, chiar şi pentru vechiul bloc communist, singura speluncă unde i se aduceau omagii conducătorului iubit, ca ȋn Coreea de nord. Noi aveam antenă de bulgari, pentru Dumnezeu! Ni se părea că acolo e occident, faţă de ce era la noi. D-acolo, din ceauşism, i-am moştenit p-ăştia cu sete de activism şi propagandă care ne umplu de scȋrbă viaţa, chiar şi 35 de ani mai tȋrziu. Care nu ştiu de unde, dracu’, au apărut, fiindcă, pe unde am fost eu, toată lumea dădea rasoale cu activitatea de partid! Pentru mine, unul din cele mai mari şocuri de la procesul Ceauşeştilor a fost că el zicea ceva de cauză sau trădarea cauzei, aşa ceva, iar noi ne gȋndeam: care cauză? Aveam impresia că omul a fost ţinut ȋntr-o debara, ȋn comă, iar acum s-a trezit ȋn acelaşi timp şi spaţiu ȋn care a sucombat ȋn tinereţea lui revoluţionară.

Oricum, e o ȋntrebare la care n-a răspuns nimeni: Ceauşescu mai era ȋn deplinătatea facultăţilor mintale? Dacă nu, de cȋnd nu mai era cu toate ţiglele memoriei pe casă? Nu, cumva, l-au ţinut “ȋn debara” şi un regim paralel, pe care l-am moştenit, trăgea toate sforile şi continuă să le tragă?

Fiindcă, altfel, nu-mi explic, cine a făcut tranziţia, de la spectacolele omagiale fluviu, la o ȋntreagă colecţie Sandra Brown a ȋncălzirilor climatice. Ca să dau doar un exemplu dintr-o sută.

Ȋn ce priveşte nemulţumirile din sistemul de ȋnvăţămȋnt, doar o să citez pe cineva important din domeniu, care s-a gȋndit că merită şi oamenii o explicaţie publică: Şcoala e a profesorilor! (e luată ȋn stăpȋnire, adică) D-aia ȋnvăţămȋntul e cum e şi nimeni nu-l poate pune la punct.

Evident, părinţii post-comunişti sunt, ȋn general, indolenţi, superficiali, nepregătiţi sau refuză să-şi aducă aportul ȋn procesul de educare a copiilor. Adică, nici nu mai fac teme cu ei acasă. N-au răbdare. Sunt prea ocupaţi cu nunţile şi ȋnmormȋntările de la televizor sau din reţele.

Părinţii din Generaţia Z, am citit pe ştirile din UK, nu mai citesc copiilor – am văzut că, şi la noi, se face publicitate la pastile care să-i adoarmă, ȋn schimb – pentru că, după cum singuri declară, nu citesc nici pentru ei. Ȋngrijorarea celor care au cercetat problema a venit de la faptul că părinţii şi odraslele lor nu mai vorbesc corect.

Ȋn altă ordine de idei dar tot p-acolo, cum, dracu’, s-a reuşit ca patrioţii şi suveraniştii angajaţi la stat, să mă scoată din draci, mai rău decȋt cele trei infirmiere TV, din secţia de internaţi forţat ȋn UE, istericele backing vocals Pro-Europa?

Poate, pentru că, după o lungă suferinţă anti-multinaţionale, astăzi, am auzit că, propunerea lor de redresare economică este un Tatăl Nostru, la fiecare deschidere de şedinţă, ȋn Parlament?

Ştiţi, cine lucrează, ȋn Romȃnia, la multinaţionale? Absolvenţii de studii superioare care, altfel, ar fi slugile neamurilor de la stat.

De asemenea, o să vă acuz de femicid, fiindcă bisericile şi bisericuţele au reuşit să impună, ȋn spitale, protocoale care lasă femeile să moară cu sarcinile neviabile ȋn ele!

Altfel, femicidul cu care-şi face de lucru parlamentul acum, e secundar unei situaţii care ar trebui observată cu mai multă atentie. Astăzi, am văzut o ştire despre o fată care a omorȋt o altă fată. E femicid? Cred că, mai degrabă, sunt nervi ȋntinşi. Care, se vede treaba, nu se relaxează oricȋte festivaluri şi divertismente le dă politicianul, ȋn loc de pȋine din grȋu bun. Aştept ca psihologii şi sociologii să vină cu explicaţii mai serioase despre asta, fiindcă devine obişnuinţă. Nu, nu cu pastile – pe pastile sunt toţi ăia care scot puşcoacele ȋn şcoli, ȋn Statele Unite!

Campaniile de tăcere şi texte goale nu vor ȋnăbuşi clocotul incontrolabil.   

Pentru că, tăcerea strategică e precum comunicarea strategică, asurzitoare şi ȋnnebunitoare. Prea multe ordine şi prea multă dezordine.

Mai lăsaţi-ne ȋn pace!

Ȋn Italia, nu doar că nu se plăteşte impozit pentru prima casă dar, de curȋnd, li se recomandă, cu vehemenţăsă nu mai folosească POS-uri, probabil pentru că e nevoie de cash.

Nu, nu vreau să vorbesc de proasta aia…

Ȋn Romȃnia, singurul lucru bun pe care guvernămȋntul ar putea să-l facă pentru romȃni, acum şi ȋntotdeauna, ar fi să le creeze condiţiile pentru a se descurca singuri!

Există soluţii. De exemplu, propunerea unui cadru didactic bine intenţionat, o platformă on-line, pe care elevul să găsească lecţiile concepute şi predate de cei mai buni profesori. E o idee care le rezolvă pe toate.

Apoi, dacă arendaşii statului vor să colecteze taxele, trebuie să nu mai trimită 147 de controale pe an ȋn mediul privat, să nu-l mai ȋngroape ȋn birocraţie pe micul şi mediul afacerist şi să-i extermine pe ticăloşii care-şi cer “dreptul”.

Regulile trebuie să fie aceleaşi pentru toţi.

Fără excepţie, fiindcă, ȋn Romȃnia, excepţia se transformă ȋn regulă dar…

Acum, pentru că am fost de acord cu asta, trebuie să spun că vremea mesajelor soft chiar a trecut! Adică, o să mă exprim mult pe faptul că, mie nu-mi convine să se ia din bugetul meu pentru un viitor care nu mă interesează şi pe care nu-l voi popula.


Ȋmpreună dar fără multă tevatură  https://freefrompress.blogspot.com/2025/09/impreuna-dar-fara-multa-tevatura.html

Dacii, tracii, agathȋrşii… Sciţiii, romanii… Ursula von Der Leyen şi gaiţele. https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/dacii-tracii-agathirsii.html#more

Cacealmaua politică https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/cacealmaua.html#more

Festivalul “Insula iubirii”, Festivalul Mamaia https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/festivalul-insula-iubirii.html

Sentinţa ȋn cazul Vlad Pascu, 2 mai şi 10 ani https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/sentinta-in-cazul-vlad-pascu-2-mai-si.html

Globalism. Cristina Trăilă - Aseară, la Antena3, ȋntr-una din şedinţele de partid obligatorii ale trusturilor media, s-a adus ȋn discuţie, spre a fi pus la Gazeta de perete, ȋndemnul unui suveranist (nu cred ȋn suveranişti) de a boicota acceptarea muncitorilor străini ȋn detrimentul romȃnilor. https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/globalismextremism.html

Naţiunea se sinucide - Asta e ştirea momentului… https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/natiunea-se-sinucide.html#more

Clasa A. Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu? Privilegiaţii https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/clasa-a.html#more

Empatia neagră la suflet, empaticul ȋntunecat

Narcisismul: empaticul ȋntunecat prezintă trăsături de narcissist, ȋn sensul că se crede ȋndreptăţit şi superior

Din What is a dark empath, and how to deal with one

By Dr. Marisol Capellan, Ed.D., PCC, October 2, 2024 https://antipresa.blogspot.com/2025/08/empatia-neagra.html



Magia neagră a manipulării. The Guardian (UK/ˈɡɑː.di.ən/US/ˈɡɑːr.di.ən/) https://freefrompress.blogspot.com/2025/07/magia-neagra-manipularii.html

Sistemul de supraveghere ȋţi intră sub piele

We are at a watershed moment where surveillance is no longer limited to what we do, but how we feel. By Yuval Noah Harari

https://antipresa.blogspot.com/2025/08/sistemul-de-supraveghere-iti-intra-sub.html

Globalismul fură ploaia  https://antipresa.blogspot.com/2025/07/globalismul-fura-ploaia.html

Rachetele anti-grindină: Culmea privatizării: Schimbări climatice private  https://antipresa.blogspot.com/2025/06/rachetele-anti-grinfina.html

Tirania “Binelui comun”

 Freedom Focus, Liberty - The Tyranny of the “Common Good” by Brian Balfour, Senior Vice President of Research, John Locke Foundation  https://antipresa.blogspot.com/2025/08/tirania-binelui-comun.html#more

Oare, ce-am fi ales? - Chiar aşa, dacă, ȋn anii “80, am fi primit o săptămȋnă de viitor, plasat fix ȋn zilele noastre, ȋn paralel cu prezentul acelor vremuri, ce alegeam?  https://antipresa.blogspot.com/2025/01/oare-ce-am-fi-ales.html#more

Doi gȋndaci morţi  https://freefrompress.blogspot.com/2025/07/doi-gindaci-morti.html

Să căutăm vinovaţi!  https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/sa-cautam-vinovati.html#more

“Descoperit de dezastru” https://freefrompress.blogspot.com/2025/07/descoperit-de-dezastru.html

Tablou. Un UE mic. Uraaa!

Suntem Fȋşia Gaza a UE https://freefrompress.blogspot.com/2025/07/tablou-un-ue-mic-uraaa.html

Ȋnmormȋntarea lui Ion Iliescu. Fritz, care “noi”? Urmează o campanie de combaterea nostalgiei după Iliescu? How much?

https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/inmormintarea-lui-ion-iliescu.html#more

Cenaclu - Azi, restabilirea ȋncrederii. Tăcutul brainiac născut ȋn ţara fluieraşilor  https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/cenaclu.html