Uraaa! avem voie? Atunci, să contemplăm tabloul!
Cȋnd am văzut selfie-ul cu echipa cȋştigătoare ȋn avionul militar…
pfui, mi-a luat un pic să mă dezmeticesc. Adică, ȋnţeleg că armata e cu ei dar
totuşi: să urci toată familia conducătoare ȋn acelaşi avion, ȋnseamnă că ori ţi-ai
pierdut simţul de autoconservare, ori eşti cu ruşii.
„Întărim relaţiile bilaterale [cu Germania], apărăm securitatea României printr-o mai bună
colaborare în industria apărării şi creştem prosperitatea cu investiţii mai
mari din sectorul privat”, scrie Fritz.
Care “bilaterale”, nu suntem cu toţii ȋn Uniune? Ȋn Comunitate? Nu, serios, suntem? Tratatul de aderare chiar există?
“Pe agendă se vor mai afla continuarea
sprijinului pentru Ucraina şi eforturile pentru asigurarea unei păci juste şi
durabile, susţinerea Republicii Moldova şi a parcursului său European...”
Adicătelea, coroborat şi cu primele selfie-uri peste hotare,
ale preşedintele ieşit - alea cu Maia Sandu şi Zelenski – plus provocarea
golănească lansată ȋntr-un interviu TV, de către ministra de baliverne externe,
Romȃnia, ȋmpreună cu Rep. Moldova şi Ucraina vor fi Fȋşia Gaza a EUropei.
Landul Ro a fost exilat ȋntr-un UE mai mic, periferic.
Dar, chiar aşa, mai există UE? Ştiaţi, de pildă, că nostalgicii francezi, ȋn proporţie de 69% au o părere proastă despre UE? E adevărat că, 62%
nu vor Frexit, dar asta şi pentru că Macron s-a străduit să demonstreze că Marea
Britanie e varză, după Brexit. Numai că, recentul success al Ursulei von der Leyen,
ȋn relaţiile comerciale cu Trump, ăla de 15% taxe vamale, e un success mai mic
decȋt al britanicilor – doar 10%.
Ȋn Romȃnia, rezultatul sondajelor e ca-n Franţa, numai că,
la noi, se declanşează imediat istericalele TV care clamează că aşa nu se mai poate,
dacă vrei ȋn UE, trebuie să accepţi şi sparanghelul. Bonus, războiul cu ruşii.
Ca mȋine trebuie să ne ȋnrolăm, se spune aproape zilnic pe televizor, după
care se dă vina pe reţelele sociale. Ȋnsăşi femeia de serviciu de la
ministerul de externe ne-a ȋnjurat, de curȋnd, ȋntr-un interviu, că “trebuie să
facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”.
Bun. Pentru că, f…ing comitetul de comunicare strategică e
plin de proşti care nu şi-au revenit din excitarea pandemică şi continuă să bage
frica ȋn sufletul părinţilor, uite, cum stă treaba, pe scurt: tema a mai fost
lansată undeva la ȋnceputul anilor “90 iar feedback-ul, atunci, a fost “bombă”,
cum s-ar spune acum. Nu exista internet, deci, aceia pe care-i mănȋncă să afle,
trebuie să-l caute ȋn folclor, pe căi nescrise.
Ce e sigur e că, niciodată, populaţia Romȃniei nu va fi ȋnarmată!
Cenaclu - Azi, Nicuşor Dan şi restabilirea ȋncrederii (prima parte) https://freefrompress.blogspot.com/2025/08/cenaclu.html#more
“Te-a chemat cineva la
Washington, doamnă ministru? Nu?! Adică, mergi de capul tău?! Și ce le spui
americanilor – „Hello, io sunt aia de vi l-a tăvălit pe Trump al vostru, ce mai
faceți?!”. Oana Țoiu, șefa diplomației românești – din partea USR, evident –
tocmai a anunțat că ajunge în Statele Unite în septembrie ca să pregătească o
vizită prezidențială a lui Nicușor Dan. Atenție…” https://www.national.ro/politica/vizita-lui-nicusor-dan-chemat-de-nimeni-in-america-o-farsa-usr-cu-escala-la-onu-854023.html/#google_vignette
29 July 2025 - France
is turning against the EU -
“Marine Le Pen lost little time in pointing this out, posting on X that the EU
‘has obtained worse conditions than the United Kingdom.’ The leader of the
National Rally described the deal as ‘a political, economic and moral fiasco’
and said that that ‘this form of globalisation, which denies and destroys
sovereignty, has been outdated for many years.’” https://www.spectator.co.uk/article/france-is-turning-against-the-eu/
“The news that Britain’s biggest fact-checking company,
Logically, has gone into administration, will be a blow to those who think we
need such bodies. Former employees of the company blame its demise on strategic
errors, although this development has happened at a time when the industry has
been in retreat.” https://www.spectator.co.uk/article/the-decline-of-the-fact-checkers-is-something-to-celebrate/
Ion
Cristoiu: Tot în numele lui
Nicușor Dan, Oana Țoiu anunță că România e dispusă să cumpere arme pe bani grei
ca să dea cadou Ucrainei. Se discută de cedarea unui nou sistem Patriot https://www.mediafax.ro/pastila-lui-cristoiu/ion-cristoiu-tot-in-numele-lui-nicusor-dan-oana-toiu-anunta-ca-romania-e-dispusa-sa-cumpere-arme-pe-bani-grei-ca-sa-dea-cadou-ucrainei-se-discuta-de-cedarea-unui-nou-sistem-patriot-23583567
Preşedintele Nicuşor Dan a plecat în Germania să se întâlnească cu
preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi cancelarul Friedrich Merz şi cu
comunitatea de business românească https://www.zf.ro/eveniment/presedintele-nicusor-dan-a-plecat-in-germania-sa-se-intalneasca-cu-22858657
“Care este poziţionarea României în războiul din Ucraina
şi ce vom face pe mai departe?
"Atacul şi atacurile Rusiei sunt incalificabile. Cred
că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta
Ucraina să câştige. Şi aceste cuvinte sunt foarte importante...
diferenţa între aceste cuvinte este foarte importantă. Cred că trebuie să
înţelegem în România mai clarcă rezistenţa pe care o asigură acum Ucraina,
oamenii pe care îi are pe front, sacrificiile pe care le face societatea
ucraineană în acest moment sunt parte din elementele care diminuează şi
riscurile asupra României – trebuie să fie foarte clar pentru noi asta!”
Citește mai mult la: https://www.antena3.ro/politica/oana-toiu-despre-ajutorul-pentru-ucraina-trebuie-sa-o-ajutam-sa-castige-nu-trimitem-trupe-oferim-sprijin-umanitar-753268.html