joi, 6 iunie 2024

Electorale 2024 – Valiza cu ȋndoieli


“-Aici ȋi ȋncolţim sigur, exclamă el.

-Unde?

-La bariera Pettiton. Paznicul barierei e un mocăit fără pereche! Nici dacă baţi cale de aici pȋnă la Londra nu dai de unul ca el! Dan Randall – aşa-l cheamă - ȋl ştiu de ani de zile, de pe vremea cȋnd păzea bariera de la Casterbridge. Ce mai, iapa-i şchioapă, bariera-i la doi paşi, treaba noastră-i ca şi făcută!” Thomas Hardy/Departe de lumea dezlănţuită (Scriitor cu dispoziţie naturală de bun observator al pastoralei tradiţionale)

Egalitarism: egalii cu egalii şi excepţionalii cu excepţionalii

E o felie de orizont de cinşpe minute. Ştii cȋt ȋnseamnă un mers pe jos de cinşpe minute? Ȋnseamnă să te-ntȋlneşti cu linia orizontului de la momentul plecării. Sau să traversezi un mall mai acătării. Fără să intri ȋn magazine, desigur. Sau o puşcărie. Ăsta e oraşul de cinşpe min.

Ȋnsă, odată la patru ani, ȋn cartierul cu o sută şaizeci şi şase de egali, se deschid circumscripţiile. Ȋncepe maratonul alegerilor. Ȋţi iei valiza şi pleci. Te strecori, presupus anonimizat, pe lȋngă avertismentele proferate de scroafa din copac, treci pe lȋngă cilindrul cu fulgere şi-ţi vezi de drum.  

E cald ca-n iad şi se dă cu artificii. Se vorbeşte că dincolo de circumscripţia noastră e mai răcoare. Dar, ȋn cuşca de 15 min., e greu de aflat un secret.  

De cȋnd Google e pornit să-ţi dea numai ce ar trebui să te intereseze, orice căutare ȋţi livrează sute de generări din numai trei domenii.