Cumva, cancel
culture a reuşit să ȋntrerupă şi circuitul apei ȋn natură. Globalismul
presupune ca, theoretic, apa din Romȃnia, de exemplu, să fie ȋmpărţită tovărăşeşte
cu Africa Sub-Sahariană, să zicem, sau cu alţii care n-au. Pȋnă atunci, e
nevoie ca şi noi, şi ei, să ne confruntăm cu crize nemaiȋntȋlnite ale apei, ca
să ne ȋnvăţăm minte şi să ȋncepem scrierea istoriei pe curat.
Ce nu ştim e
cine va fi stăpȋnul apei, cine o va distribui, cu porţia? Fiindcă, despre asta
e toată ȋncălzirea planetei, despre cine va controla globalizarea, care,
altfel, evolua de la sine.
Ȋn ce priveşte politicile eco, sunt mai multe curente de gȋndire, deşi, ȋn UE, cetăţenii n-au voie decȋt la versiunea oficială, aia cu carbonul.