DEMASCAREA

 

Singura soluţie: DEMISIA ȋn bloc, a Preşedintelui şi Parlamentului!

Asta ar fi o demascare. Ȋn rest…

Toată lumea face circ! Circ prost de mahala uitată de lume, care trăieşte ȋn legea ei. Se trezeşte, mijeşte şi doarme-n ea. Dar e conectată la cablu, influenţăreşte. Acuşi-acuşi, vezi, Doamne, ne spun ei, siamezii politico-mediatici, cum ne fură ăştia, cum fac unii jocurile, cum trădează şi vȋnd ţărişoara ceilalţi şi, tot aşa, şmecherii şi ticăloşii pe care noi le vedem cu ochiul liber, de atȋta timp că nici nu mai ştim cum era să fie altfel, ajung să ne fie dezvăluite de parc-ar fi secretele incaşilor.

Vreţi demascări, uite demascări:

1. Ce căuta Armata ieri, la comisia parlamentară care l-a audiat pe actualul şi potenţialul ministru USR-ist, Miruţă? Exact ce-a căutat ȋn stradă cȋnd a comandat starea de urgenţă militară, ȋn martie 2020! Acum, a trimis trei generali ȋn Parlament, ȋn mijlocul şantajului cu votaţi guvernul “cel mai pro-european”, ca să arate cine-i şeful!

Cine omoară unul dintre cele mai pro-europene guverne, acesta, măcar să-şi asume – I. Fota

Ce mai face clasa politică?

 

Voluntariat. Nu ştiu care le sunt atribuţiile de serviciu dar, ȋn timpul liber, am văzut la televizor, se ȋndeamnă unii pe alţi să facă ceva pentru ţară.

“Haideţi, domnule, să facem ceva pentru ţara asta!”, auzim cel mai adesea. Se induce ideea că parlamentul e, fie o societate autonomă, fie un templu la care te rogi şi, de unde ies zeii, din cȋnd ȋn cȋnd, să facă ceva pentru romȃni, pentru ţară.

Am impresia că ţara a observat discrepanţa dintre ce e şi ce-ar trebui să fie, pentru că e o năvală de cotropire a teritoriului suveranist. După ce s-a repezit Fritz cu pianul pe scări ȋn ritm de Deşteaptă-te romȃne! iar USR-iştii s-au repezit cu mȋna la piept, m-aştept ca pȋnă şi Ursula, poate chiar Merz, să ne declare suveranitatea veşnică.

Cum se-ntoarce lumea cu susu’-n jos, nu!

Cel mai pregnant se manifestă, ȋnsă, variaţiunea ȋn jurul aceleiaşi teme: Să facem ceva pentru ţară! E ca şi cȋnd niciunul n-a ştiut că situaţia e atȋt de gravă ȋncȋt trebuie făcut ceva, fiindcă nimic nu pătrunde ȋn cavoul de marmură clădit de Ceauşescu, transformat acum ȋntr-o multinaţională care, după ce se umple de profit, iese la plantat copaci, ajutat familiile sărace, strȋns gunoiul…

Guvern, extremă urgenţă… sau… vreme extremă, ceva

“Ȋngerii” Romȃniei

 

Deci…ăăă… Ce spectacol, domnule, cu plimbarea lui Călin Georgescu! Cȋt de profesionist! O sută de camere ȋl filmează şi montează, ȋn direct, cred, că prea le iese bine! Presa pro-europenistă ȋi face reclamă-n draci, zi-lumină, de parcă viaţa lor ar depinde de asta. Televiziunile doctrinare, de orice parte, ne induc impresia că sistemul care a ȋnghiţit statul de drept, ne transmite următoarele: Dacă nu ieşiţi din amorţeală, ca să faceţi spectacol ȋn jurul lui, ȋl băgăm la puşcărie!

Am ȋnceput cu o paranteză, fiindcă tocmai l-am văzut expus la televizor. De fapt, voiam să mă refer la purtătorii de aripi cu sclipici, diademe, paiete şi halouri de staniol, serviţi publicului fără certificat de garanţie şi instrucţiuni de folosire.

Copiii, bătrȋnii şi persoanele foto-sensibile trebuie să ştie

Uniforme şcolare

 

Un alt subiect serios, un alt rateu previzibil: introducerea uniformelor şcolare. La cum decurg lucrurile, ȋn spatele chestiunii reintroducerii uniformelor şcolare este, fie doar un subiect de presă, care să bage intrigi ȋn societate şi să umple spaţiul şi timpul cu lucruri nerelevante, neexistȋnd nicio intenţie de a rezolva problema, fie o afacere ordinară care să hrănească mamutul clientelar al clasei politice. Am văzut că au apărut deja “oferte”, personalul didactic era pregătit cu sugestii despre firma de la care ar trebui achiziţionate uniformele. La preţuri exagerat de mari pentru majoritatea populaţiei, ȋn condiţiile unei situaţii economice care-şi bazează rămȋnerea pe linia de plutire, exclusiv pe scumpiri perpetue.

Deci, cel mai probabil, nişte minţi obosite şi compulsiv-obsesive au vrut să creeze… dezbatere (ȋn societate). Foarte nervoşi, ăştia cu controlul populaţiei! I-am văzut şi-n pandemie… e ceva… Chinul ăsta de a te erija ȋn autoritate legitimă… trebuie să-i macine pe dinăuntru ca rugina.

Binenţeles că s-a pus problema ȋn acelaşi fel care se ştia că enervează – d-aia subiectul reapare, nu atinge niciodată fondul problemei, apoi dispare lăsȋnd ȋn urmă doar crize de nervi şi feedback negativ. Pȋnă data viitoare cȋnd lipsa de imaginaţie a ăstora care au numai drone şi militărie ȋn cap, ȋl aruncă din nou pe piaţă.

Echitate socială, nu egalitarism

Anvelope de iarnă, şofer, amendă

 

Trei cuvinte cheie din reţeta succesului pentru alergia faţă de sezonul toamnă-iarnă. E posibil ca nu toată lumea să fi reţinut exact care-i treaba cu schimbarea cauciucurilor de vară cu cele de iarnă. Caz ȋn care, cinstit e să ai un comunicat scurt, official, standard, pe care să-l citească cei care nu sunt siguri sau care vor să-şi ȋmprospăteze memoria.

Altfel, dacă nu s-a schimbat nimic de anul trecut, de anii trecuţi, de ce e nevoie să pui problema sub formă de cȋrlig, an de an? Un motiv ar fi că, tot presa, ȋn special televiziunile, au livrat ambiguitate, anual, transformȋnd ceea ce trebuia să fie un comunicat sec, ȋntr-o poveste cu final imprevizibil, unde “riscurile sunt uriaşe”. Nu riscul de-a rămȋne ȋnzăpezit, riscul de “amenzi uriaşe”! Apocalipsele vin şi trec, doar amenzile rămȋn şi fac rating, in mod constant. După pensionari, şoferii sunt ciuca predilectă a alertopaţilor.

“Trădare”

 

E un cuvȋnt pe care nu l-am folosit niciodată. Ştiu sigur, nu e nevoie să-mi pun capul pentru asta. Cu excepţia vreunui citat, deci atribuit, nu l-am folosit niciodată şi credeam că nu-l voi folosi. Pentru mine e ca şi cȋnd nu există. E jenant de patetic, şi asta nu doar pentru că l-a făcut Caragiale de rȋs. Ar mai fi şi alte motive dar nu stau să-l descos, fac o excepţie folosindu-l, ȋn lumina actualelor discuţii lărgite despre nimic.

Probabil, e un cuvȋnt care ȋnlocuieşte nimicul. Cu excepţia, evident, a conotaţiei date de Constituţie. Țara fiind o entitate parţial abstractă, formată, ȋn principal, din teritoriu, oameni şi, inevitabil, doctrine, văd, unde trădarea, mai nou, se referă la tratate de aderare internaţională, teritoriul e de vȋnzare, graniţele discutabile iar oamenii nu contează deloc.

Deci, pentru că ȋl tot aud ȋn ultima vreme, o să spun ceva ca să scap de el. Fiindcă s-a iscat acest balamuc generalizat iar “trădarea”, ca un cuvȋnt prost ce se află, e folosită ca o cȋrpă scuturată de praf ca să semene confuzie.

“Trădătorii” cauzei! Cȋnd aud asta… 

De ce nu plecaţi din ţară!

 

Ȋntr-adevăr, asta e cheia zilei, dacă ne gȋndim la această etapă a tranziţiei, ca la o zi din viaţă. Putem comprima, fiecare zi e la fel. Iar despre tranziţie, ne-a zis Nicuşor Dan: mandatul lui e să facă tranziţia. Nimeni, oricȋt de patriot, nici nu l-a contrazis, nici n-a explicat spre ce ȋnalte culmi ne mai ejectează şi ăsta.

Ȋn orice caz, nu e de tipul tranziţiei lungi despre care vorbea Ion Iliescu – de la communism, la capitalism - e o etapă care face tranziţia de la o ţară, la nicio ţară, care trebuie să se ȋncheie cȋt mai rapid şi cu toată violenţa din dotarea statului, fiind ȋmpotriva voinţei băştinaşilor. Iar Jandarmeria este violenţă. Una din multele.

Apără, printre altele, Instituţia Mirabelei – aţi văzut ce-a spus Nicuşor Dan aseară: Mirabela a avut “ȋntȋlniri bilaterale” la ONU. Dacă nu ne-am tȋmpit de cap, trebuie să fi rămas uimiţi de aceasta nouă formă de relativizare a universurilor paralele. Sau a somnului conştient. Am văzut de curȋnd că, oamenii de ȋnaltă ştiinţă ȋncearcă să creeze spaţiu nou din găurile negre. Asta trebuie să fie.

De ce nu plecaţi din ţară! E un ordin, mai degrabă, nu o ȋntrebare.

Răul

 

Nu vi se pare – tot mai mult, zi după zi – că, mai rău, nu se putea? Nu vi se pare că cel mai elocvent protest ar fi ca, o mare de oameni să meargă ȋn fieful greţos şi să vomite pȋnă le inundă străzile, iremediabil, ca-ntr-un film după Stephen King? Să-i facă să simtă duhoarea sinceră, indestructibilă, a aversiunii populare? Ani ȋn şir, să le intre-n pori, să le usuce ambrosia, să le scofȋlcească mutrele? Să nu se mai poată trăi acolo, altfel decȋt ȋntr-o canalizare? Sistem de canalizare!

Să-i vedem cum se reped, ȋmpleticindu-se, lovindu-se cu capul de pereţi, la robinetele de pornit ploaia, iar ploaia trezită ȋn vremea-i de odihnă, să-i plouă duşmănos, zi şi noapte, să ridice duhoarea veşnică, neuscată, imprescriptibil de vinovată? Să iasă din pămȋnt cadavrele celor 37 de ani, milioane de cadavre care să li se descompună ȋn faţă? Cu efecte secundare cu tot.

Ȋn faţa parlamentului, ȋn faţa televiziunilor, ȋn faţa instituţiilor de forţă şi de formă, ȋn faţa tuturor celor cărora le plătim taxă de dinţărit.

Parfum

 

Nu ştiu, ce naiba…! Totul miroase a parfum! Am luat un ceai de fructe de pădure, miroase a parfum, mi-a adus cineva un suc de lămȋie de Sicilia (presat la rece), zici că e glicerină boraxată… Ce… Am spălat, clătit, paharele şi toate cele, c-am zis c-ar putea fi detergent şi nimic. Totul pute a parfum.

Urăsc parfumurile! Nu mai folosesc de mult timp, curȋnd după Revoluţie m-am lăsat de ele. Totul floral, fructat şi dulce, atunci cȋnd nu e miros de pin de toaletă.

Chiar şi acum, cȋnd am ocazia, miros parfumuri ȋn magazinele de profil, ȋn speranţa că descopăr un parfum pe care ȋl ştiam sau ceva neutru, neafiliat dar, oricȋt de scumpe, toate ȋmi par oribile. Nu, nici n-am nevoie dar… aşa, să nu-mi mai pută tot.

Exorcistul

 

Agenţiile de exorcizare a anti-europenismului forţat, fostele anti-mafia şi anti-corupţie, ne-au trezit şi-n dimineaţa asta, pe răcoare, că, vorb-aia, femeia de casă, se scoală de dimineaţă şi se duce acasă.

Suntem ȋntr-un blocaj politic – USR-iştii au anunţat că nici dacă-i loveşte diareea nu pleacă de la guvernare iar preşedintele agreat de Bruxelles a anunţat că nu va folosi prevederea constituţională de a dizolva parlamentul, pentru ieşirea din criză – aşa că, a venit circu’-n oraş. Cele numite instituţii de forţă au intrat ȋn scenă, somate fiind să dea o mȋnă de ajutor, ȋn manevra politică, azi, numirea unui prim-ministru de tip Fritz.

E aceeaşi stagiune searbădă, ȋn viziunea aceluiaş autor. Chiar, oare mai trăieşte autorul? Nu se updatează deloc, domnule! Aceleaşi scorburi ale statului de drept, din care ies aceiaşi lilieci mascaţi, fie pe seară, la spartul protestelor, fie cu noaptea-n cap, la spart poarta incriminatului cu berbecele.

Dar cu acelaşi mult talent, doar se dă şi la televizor.

Fiindcă, deşi nu s-a crăpat de ziuă, camerele de luat vederi s-au mijit deja, umede de rouă şi emoţii live. Vorb-aia, concert live. Seriozitate play-back.