vineri, 28 martie 2014

INTERESUL PUBLIC JUSTIFICAT și DREPTUL LA PROPRIA IMAGINE



C.N.A.-ul a aplicat, recent, amenzile periodice care să-i justifice existența, lăsând impresia că veghează și taxează derapajele de la lege.

In realitate, audiovizualul e lăsat de capul lui și, din când în când, Consiliul fie își face planul de amenzi, fie îi taxează pe toți când se pârăsc. Pentru că, dac-ar fi pe corect, amenzile ar trebui să fie atât de multe încât să scoată după piață o parte din ce e mult și strică. C.N.A.-ul, în schimb, face o petiție online cu titlul “interesul public mai presus de gustul publicului”. O improvizație ca să treacă vremea. Păi dacă în lege scrie că “Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut”[1] nu era mai correct să se folosească “interesul public mai presus de interes al publicului” ca să nu ne poticnim în “gusturile nu se discută”? Păi, știți cum explică ăstia “interesul public” atunci când se țin scai de coșciuge până la groapă sau incinerator sau de eliberarea lui Becali? Ei traduc “interesul public” prin “publicul e interesat”!

miercuri, 26 martie 2014

CAMPANIE ELECTORALA 2014



Micul campion la trânte, acest Putin cel Groaznic, a reușit să inerveze mușchii politico-mediatici autohtoni, cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană și Statele Unite n-au reacționat pe măsură, după părerea unora. Asta pentru că U.E. nu e curată ca lacrima iar SUA s-ar putea să mai aibă și alte griji. De fapt, adevărata bătălie se duce între cei care vor război și cei care vor armistițiu iar, deocamdată, comandanții de oști au făcut pace.

Doar politicienii români s-agită-n gol și se calcă pe picioare care s-ajungă primul la microfon doar ca să-l asigure pe NATO că noi vrem să ne apere umbrella lui și nu fortăreața lui Putin.

vineri, 14 martie 2014

CONFLICTUL RECIPROC-AVANTAJOS



5 nov. 2012

Mai întâi despre Consiliul Național al Audiovizualului. Alături de agenția de meteorologie și institutul de cutremurologie, CNA-ul ar trebui desființat. Trei instituții consumatoare de bani care disturbă viața de zi cu zi a oamenilor cu avertismente absolut inutile.

90% din presă nu conține informație, nu servește interesul public, nu e independentă și încalcă drepturile individului (inclusiv ale copiilor) la propria imagine și demnitate dar CNA-ul i-a descoperit o singură hibă, și aia, de formă: pamfletul, care nu s-ar regăsi, vezi-Doamne, decât ca gen literar. De-acuma o să se numească… buffet dar o să conțină aceleași înjurături!

marți, 11 martie 2014

USL=USTăriceanu +UDMRJobbik



Ponta și-a chemat întăriri. Presiunile “colegilor” din PSD care îl împing să candideze la președinție l-au făcut să se clatine și să se uite-n jos unde nu există plasă de siguranță-n politică pentru el. Așa că a chemat întăriri, cinci sute de kile de fixativ și zece tone de celulită roșie de partid s-au strâns pe 8 Martie, ca să amortizeze șocul impactului. Cu femeile poți să te porți lejer pentru că ele nu sunt obișnuite să ia de bun tot ce aud:

-Ce ziceți, candidez?
-Daaaa! răspund ele în cor.
-Eeeeh! Să vedem! Sunt 49% șanse, zice el, sperând să scadă și astea văzând cu ochii. Că mă uitam și cu asta mică la Desene și mă gândeam: ca personaj aș candida dar ca persoană fizică… nu pot să sfidez gravitația!

Așa că, în timp ce PSD-ul s-agață și de Jobbik numai să stea la Putere, Ponta continuă operațiunea de extracție din responsabilitatea candidaturii la președinție prin scoaterea la înaintare a lui Tăriceanu pe care l-a suit șef la Senat. Pentru că, cine știe, dacă se mai joacă democrația la offside, îl trimite și-n poartă ca să ia miros de ațe.

Apoi, în calitate de prim-ministru cu program de țară anti-Băsescu, băiatul mai are și alte obligații.
Într-o ceremonie religioasă media, Ponta i-a luat pe tinerii miniștri și i-a dus ofrandă la Antena3 ca să-i mânjească de Gâdea. Asta pentru că, într-o zi, și ei, la fel ca și copiii săraci și cu dizabilități expuși în show-urile politico-mediatice de la acest trust, vor mulțumi cu ode Fundației Voiculescu.

“Suflul nou” din govern deci, a fost convertit în “duhoare” pentru că nimic din ce este pervers nu trebuie să le fie străin dacă vor să străbată Rețeaua Politicii.

vineri, 7 martie 2014

USL GRATIAZA LIBERUL ARBITRU



Suntem în continuarea loviturii de stat din 2012 iar cei aproape doi ani au trecut ca nimic, adică degeaba, pentru că și-n prezent, alesul poporului sau organul suprem și presa lui vor să facă “dreptate” în locul Justiției. Şi atunci, și-acum, cererea pentru grațiere nu este o hârtie scrisă de condamnat ci o campanie politico-mediatică iar motivația n-are nici o treabă cu legea atâta timp cât tot poporul o cere.

Şi dacă n-o cere, 70% ne-au votat “să facem ce vrem”-zice politicianul și “publicul este interesat” chiar dacă asta e contra interesului public-zice jurnalistul.

joi, 6 martie 2014

USL încearcă să-și piardă urma



Rămas singur în marele proiect de țară anti-Băsescu, Ponta încearcă să înregistreze la tribunal PSD-ul (UNPR e o bucată ruptă din PSD iar PC e un polip de presă) ca fiind o alianță. Deocamdată sigla USD e luată și, fără US în față, electoratul întârziat mintal s-ar putea să nu-i mai detecteze pe listele electorale pe “camarazii” din vara lui 2012.

marți, 4 martie 2014

USL de pârăște



După Crin Antonescu, și Victor Ponta încearcă să se extragă din Grupul Infracțional Organizat sau, în orice caz, încearcă să înlocuiască baronii bătrâni cu unii mai tineri și mai loiali. Deocamdată, pentru că PSD-ul vrea să-i ia gâtul aruncându-l în alegerile prezidențiale unde n-are șanse,  Ponta acționează în legitimă apărare și aduce nume noi în govern ceea ce e o idée bună, mai ales pentru că l-a isterizat pe Mazăre.