luni, 9 ianuarie 2017

Cine, dracu, e Victor Ponta?



Fiindcă apare peste tot. Indiferent ce cucuvele apar cu dezvăluiri la ceas de seară, apare și Ponta în discuție, prin telefon sau imediat, în direct, reluat și-n exclusivitate pentru telespectatorii nenumăratelor posturi tv.. Practic, doar Moș Cancer sărbătorit de crăciun, revelionul țațelor politico-mediatice și farmacia Catena care le-a dat de mâncare la toți din “puținul” pensionarilor pe care îi vizează, în principal, în reclame îi mai taie din microfon lui Ponta. Chiar și selfy-aparițiile lui Ghiță, care nu mai iese de frică la portiță, îi dau acestui personaj secundar, în acest moment, un loc în față și asta într-un moment când PSD-ul nu i-a mai dat nimic. Amintirile invitaților din
platăuri despre guvernul Ponta, cel mai bun govern din toate timpurile, nu contenesc.  

De fapt, cine e Ponta? E personajul politic ridicat de presă, ca la un semn, de la statutul de Victoraș la Dl. Ponta. Cine i-a făcut semn presei să-l ridice în rang, nu știm, fiindcă presa românească este toată “pe surse” (românești sau străine) și, zic unii, are la bază un acționar comun care învârte toată libertatea de expresie de la noi din țară. Ce mai democrație, nu?!

Cât despre guvernarea de geniu a lui Ponta și tentativa lui de a se marketiza pe spatele popularității lui Ceaușescu, au rămas amintiri de neșters, de la lovitura de stat din 2012 până la tentativa de mare moschee la București și până la învârtelile lui pe lângă Erdogan , fiind chiar consilierul lui Erdogan, spunea cineva.

Deci, cine, dracu, e Victor Ponta?