vineri, 3 februarie 2017

Ordonanța și Protestul



Ordonanța ca ordonanța, ratingul contează!

Născută dintr-o mamă purtătoare, Florin Iordache, și cu donatori incerți de ADN-eu, Ordonanța 13 Marți, expulzată la miezul nopții din fundul biroului conspirativ de la govern, a ieșit în concordanță cu democrația noastră veșnic tânără și extravagant de infantilă. 

Copil șmecher și aditivat cu modificate genetic, Ordonanța a intrat imediat în vigoare, pe procedură, și stă să se-nvigoreze, în câteva zile, și pe cod.

Deocamdată, cum s-a crăpat de ziuă și frumoasa în ie cu care vom sărbători centenarul s-a prelins din fax, s-au stîrnit de-a valma simpatii și antipatii, toate fățișe. Unii au tratat-o imparțial de ochii lumii, alții au sluțit-o din scris iar Protestul a ieșit în stradă și i-a atribuit-o lui Dragnea, ca singurului penal din toată clasa politică și a neamurile ei.
Ultrașii de presă au luat-o de bună pentru rating, deci bună pentru Romînia, ca pe orice nelegiuire bună pentru aggressor, bună de legat pentru victimă.

Pe scurt, părerile Ultrașilor sunt următoarele: Ordonanța e lovitură pentru DNA și pre…ăă, scut împotriva abuzurilor Justiției pentru neamurile politice; Ordonanța e demolatoare de Anticorupție, fir-ați ai dracu’ să fiți, ați dat foc la țară! și “imparțial”: Dom’le, da’… care-i treaba cu ăștia 200 000 lei, căăă…ăă… toată lumea întreabă?! Adică, dom’le, de ce 200 000 și… nu știu, altă sumă, nu? Ultimul fiind un mod de a nu vorbi despre ce contează.


Binențeles, după infiltrarea tifoșilor violenți printre protestatari, presa ultrașă i-a pus eticheta de Protest violent manifestației din seara respectivă.


“Cat priveste abuzul in serviciu, OUG 13/2017 prevede ca "fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, cu stiinta, indeplineste un act cu incalcarea dispozitiilor exprese dintr-o lege sau dintr-o ordonanta a guvernului, sau nu indeplineste un act prevazut de dispozitiile exprese dintr-o lege sau o ordonanta a guvernului si prin aceasta cauzeaza o paguba materiala mai mare de 200.000 de lei ori o vatamare grava, certa si efectiva a drepturilor si intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevazute si garantate de legile in vigoare, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda``.” http://euroavocatura.ro/stiri/14005/OUG_13_2017:_Noua_reglementare_a_infractiunii_de_ABUZ_IN_SERVICIU  200 000 sau vatamare grava, certa si efectiva a drepturilor si intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice” ?

La TVR, Interes general, realizatorul emisiunii a chemat un specialist bătrîn și l-a întrebat de parcă i-a și răspuns: Care e treaba cu dezincriminarea abuzului în serviciu că nu poți să mai deschizi nici aragazul fără să auzi că s-a dezincriminat ăsta? Tocmai, zice amabil invitatul, doar scrie aici că se pedepsește atunci când produce o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice”. El nu s-a referit la faptul că, practic, pedeapsa se reduce la o amendă!

În Romînia liberă, acolo de unde au preluat textul “integral” toți analiștii contra, articolul de lege se referă la “o pagubă materială mai mare de 200.000 lei”, sare peste “vătămarea gravă, certă ….” și trece direct la pedeapsă.

Teoretic, așa cum se vede din textul de lege (care nu e filozofie, se citează exact, la virgulă!) persoana fizică sau juridică vătămată în propriile interese l-ar putea chema în judecată pe abuzatorul în serviciu indifferent de sumă. “pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă…” Ori, nu și.

Mai e o categorie de invitați care tot repetă că Protestul se lasă manipulat în loc să citească Ordonanța. Păi, dacă tot sunt la televizor, de ce n-o citesc și explică ei, ca s-o înțeleagă și poporul? Poate, pentru că s-ar putea să n-o mai placă nici poporul PSD-ist și nu doar din cauza acestui articol.
În fine, Comunicatorii-Guri de aur ai PSD sunt mai laconici decît o telegramă și la fel de expeditivi. De la mama-purtătoare de ordonanță, Iordache, care răspunde la orice întrebare cu Altă întrebare! și pînă la cei doi gînsaci, Dragnea și Grindeanu, care au răspuns la chestionările despre Ordonanță cu o prezentare, reloaded, a promisiunilor PSD pentru popor – prima mărire de salariu, primul bilet de tren, prima chilie, prima chelie etc. – nimeni nu pare să știe, cît să spună și altora, ce-a însămînțat în Codul penal.