vineri, 1 februarie 2019

Ce-ar fi dacă…



Ai zice că gripa, răceala, vortexul polar și încălzirea semi-globală din emisfera sudică dau fiorii cei mai reci analiștilor care veghează, și-n somn, la propășirea țării. Ei, bine, nu!
Declarațiile unui fost premier împotriva băncilor e pe locul întîi la categoria Cum se poate muri în urma dezastrelor? Deci, simplul fapt că M. Tudose a declarat că nu vrea să-și țină salariul pe card, ar putea arunca țara în colaps. Imaginați-vă, zicea cineva la TV, că toți românii și-ar cere plata cash! Ce s-ar întîmpla, atunci? România ar intra în colaps, faliment, dezastru, a răspuns la unison tot platoul!

O. K. Dacă-i așa, ce s-ar întîmpla dacă românii (sau măcar jumătate din ei), de mîine, nu s-ar mai îmbolnăvi? Ah, mă scuzați, uitasem de Prevenție! Să-ncercăm altceva: ce s-ar întîmpla dacă, de luna viitoare, cam pe cînd sosește primăvara cu fenomele ei meteo neobișnuite, cum altfel, românii nu s-ar mai uita la televizor?