marți, 29 noiembrie 2022

Pensionari la cuţite

 


Mărirea pensiilor care face din pensionari nevoiaşi

(Seniorii şi Bunicii, prin Skype)

-Ȋîîîh, hîîîî, hî, hî, hî…

-Şerveţel de muci?

-Ȋhî. …Ȋîîîh, hîîîî, hî, hî, hî… Dragele noastre, odrasle politice, ne-aţi făcut mîndri de cum aţi gătit şi “ne-aţi dat”. Adică, serios, mîncărică de fasole cu foie-gras? Ştiam noi că nu, de rîs, o să ne faceţi!

La mulţi ani, de Ziua Ceţii!


miercuri, 9 noiembrie 2022

“Binele comun”. Resetarea merge înainte


 

E o nouă religie, care se va instaura, cu arme şi bagaje – adică va fi politică de partid şi de stat - de prin 2026. Dar, pînă atunci, multe se vor zgudui, de la sine, cît timp cărbunele va fi ostracizat iar gunoaiele Europei vor arde lîngă Bucureşti, nestingherite, şi-i vor ucide, la comun, şi pe fumătorii şi pe nefumătorii care vor conduce, obligat-forţat, maşini electrice, nepoluante.

Deocamdată, în parallel cu campania de autoflagelare fals-ecologistă, propagandiştii Binelui mai mare (The Greater Good) se strecoară translucid dar insistent prin vitraliile şandramalei post-comuniste - programate să se-ncălzească, din ce în ce mai sporadic, la mila paletelor morilor de vînt, în care politicienii vechi aruncă zilnic cu mărirea pensiilor şi micşorarea facturilor, după care se pitesc în spatele pilonilor construiţi de Ceauşescu drept adăpost pentru democraţie.

O lumină, deci, acest New Deal cu Noul bine, împrăfoşată de molozul negaţionist al istoriei şi tradiţiei, oportunistă dar bine intenţionată, care să-şi arunce fanta prin crăpăturile zidului de vorbe - că poate se refractă-n mentalitatea cuiva şi-nvaţă să facă ouă, că pui vii nu va mai avea cine să nască – ar putea împărţi, pe viitor şi pe din două, aria protejată a Grădinii Maicii Domnului. În care, binenţeles, admiratoarele preotului Pomohaci – care nu doar că cîntă frumos dar mai scoate şi dracii din ele, cuiburile de ciori şi coliviile de papagali să trăiască în pace cu babuinii politici neepilaţi.

joi, 3 noiembrie 2022

Început de sfîrşit

 


Pistruiatul - cântecul manifestelor (original) https://www.youtube.com/watch?v=rW1jUM59xJk

Motto: La la la-la-la/ La la-la-la-la-la/ La, la la la la-la-la la, La-la-la… “… manifeste contra regimului? Cel puţin 10 ani iei pentru treab-asta!”


Hii! A fost cutremur! Cam 5,4 pă Richter; chiar a clocotit un pic, da’ să nu spuneţi la nimeni! Să ne prefacem că e doar o undă lăsată de Elon Mask, miliardarul ubicuu, dispărut fără urmă pe una din ferestruicile castelului claustrofob, surprins apoi de ochiul vigilent al veridicităţii, taman în prăfoşatu’ Bucureşti, planînd cu aripile mantie-i însîngerate pînă-n-tr-un mare club de manele, unde-a fost întîmpinat cu pîine coaptă pă plită, frecată cu usturoi, în lipsa mămăligii care s-a uscat de-atîta aşteptare.

Doamne, ajută! Să vină să investească! România are o ocazie unică, să ştiţi… Niciodată n-am fost aşa de bine plasaţi. Cu războiul de la graniţă, oricînd ne poate nimeri o investiţie uriaşă. Să ştiţi! Ce i-o fi lui, să ne fie şi nouă…

Ba, să nu vină, zice investitorul autohton, şi politician totodată, vestitul Muşoi, că noi n-avem infrastructură pentru ce vrea el să facă…

La la la-la-la/ La la-la-la-la-la/ La, la la la la-la-la la, La-la-la…

Ai simţit? A fost cutremur! Ghinion, fantomele nu pot s-aşeze plăcile tectonice cu algoritmul… Sst!