Motto:
“Dacă o să depindă de mine nu o să fiu de acord ca o problemă retroactivă să vină înapoi.”(M. Vanghelie, marţi 21 iulie, Pro-tv)
Inainte de 1989 locurile la facultate erau foarte puţine pentru că tuturor absolvenţilor li se asigura un loc de muncă, în funcţie de profil. Nu era la alegere, fiecare trebuia să se prezinte acolo unde era repartizat. Se-nţelege, cine avea pile îşi “aranja” un loc mai bun. Liceele cele mai căutate erau pedagogic şi sanitar iar mai tarziu economic. In varful scării de valori se aflau banii şi apoi poziţia sociala. Pe vremea comunismului făceai bani mulţi din şpăgi, furăciuni etc. Ca invăţătoare sau asistentă medicală îţi rotunjeai veniturile foarte uşor şi constant, mai ales ca asistentă. Mai tarziu a devenit vital să ai o cunoştinţă la un magazin, oricare. Aşa se face că la liceele economice, în caţiva ani, ultima medie de intrare a crescut de la 1,47 la peste 8.
Mai era cate un liceu de filologie la care erai indemnat să nu te duci pentru că ieşeai “fără meserie”, aici mergeau cei care ştiau cat e de folositor dacă ai o pilă, cate un liceu de matematică-fizică iar, în rest, doar licee industriale. Astea, din urmă, n-au fost totdeauna un dezastru pentru absolventi avand în vedere că ieşeai un fel de technician pană la un moment dat şi dacă aveai profesori buni intrai lejer la facultate. Problema a fost că, profesorii buni s-au împuţinat cu timpul.
Pentru că populaţia se înmulţea mult şi fără rost, doar era obligatoriu, profilele la licee se schimbau brusc, cu două săptămani inainte de treapta a doua şi elevii se trezeau că vor fi strungari, mecanici,etc. ca după profesională, deşi programa prevedea vreo patru ore de fizica, patru-şase de matematică, patru de romană, desen tehnic şi toate celelalte. Au fost eliminate profilele care îţi asigurau un loc de muncă mai bun iar în locul lor se organizau cursuri la locul de muncă pentru cine trebuia.
Cursurile post-liceale erau anunţate în ziar doar de ochii lumii. Inscrierea la aceste cursuri se făcea, chipurile, în ordinea sosirii: cand se ocupau locurile se termina înscrierea. Cand dădeai telefon să-trebi, locurile erau deja ocupate.
Pe liceele pedagogic şi sanitar se băteau multe pile. Nu înseamnă că nu intrau şi cei mai bine pregătiţi. Inseamnă că, sub ei, distribuirea se făcea în funcţie de cine trebuia să intre neapărat, ca la votul proporţional. Era prudent ca oricat de bine pregatit erai să-ţi pui o pilă să fii sigur. Atunci examenele nu erau ca cele de capacitate de acum şi, uneori subiectele erau adevărate surprize: adică la clasă se făceau tone de lecţii mai puţin o temă ce abia fusese introdusă in manual. Se mai întampla ca cineva să leşine la vederea subiectului, să nu susţină examenul şi totuşi să apară admis sau ca o persoană simplă să le spună mămicilor care plangeau: “Proaste sunteţi, eu, aşa cum mă vedeţi, am ajuns cu sandalele astea de plastic pană la minister şi am ştiut că se dă “inima” .”
Dar, peste toate, majoritatea populaţiei vroia să fie funcţionară ca şi acum. Funcţionar puteai să fi şi fără studii superioare, făceai nişte cursuri de trei luni şi ieşeai contabilă, completai nişte hartii. După revoluţie am auzit că există şi cursuri de tras la Xerox. Nebunia asta de a alerga după un loc de muncă mai curăţel era dată de groaza de a nu ajunge intr-o fabrică.
Fabricile erau nişte lagăre de exterminare, era de-a dreptul interzis să aduci o îmbunătăţire unui loc de muncă iar inginerii tineri cu idei erau repede potoliţi. Copiii muncitorilor nu moşteneau, cum spune cate un tampit, locurile de muncă ale părinţilor, ei erau condamnaţi la ele. La drept nu intrau copiii de “oameni ai muncii” cum zicea o ziaristă mincinoasă. La douăzeci pe loc intrau tot copiii de procurori, aşa ca ziarista. Douazeci pe loc erau şi la medicină aşa că nu ştiu dacă mai era loc nici de pile. In orice caz, cei care reuşeau pe corect cred că erau geniali. Cu timpul, s-au făcut tot felul de cursuri in afara sistemului oficial de învăţămant ca să se poată trage proştii unii pe alţii pe scara socială. Aşa se face că se putea ajunge de la patru clase la terminarea liceului în vreo doi ani. Apoi erau facultatile muncitoresti care scoteau şefi peste cei cu facultăţi adevărate de cinci ani bătuţi pe muchie.
După 1989, acest fals învăţămant a desăvarşit “omul nou”- la fel de deştept ca statuia ridicată ca omagiu adus “revolutiei”, de fapt, un symbol al “democraţiei originale” create de I. Iliescu, iar din capul acestui monstru s-a născut progenitura moşită timp de 20 de ani, aceasta încarnare a lui Lumanăraru care ne-a umplut viaţa de citate.
