Show-urile Bunӑvoinţei. Copilul Bonsai
Motto: “Eu nu mӑ judec pe mine ȋnsӑşi.” – copilul “geniu” ales de televiziuni, cules de la Copiii spun lucruri… unde a debitat prostia de mai sus, ȋntre douӑ eminesciene. Nu e primul copil folosit ȋn felul ӑsta.
Ce spun
specialiștii?
Specialiștii
spun că trebuie să ne abandonăm în fața televizorului într-o stare de
“conștiență relaxată”. Adică, să ne uităm și să ne doară la bașcheți, cum ar
zice cineva.
Mai spun cӑ publicul, ȋn cea mai mare parte format din defavorizaţi, este supus unui purgatoriu emotional care, oricȋt de intens pe moment, nu continuӑ sӑ subziste ȋn viaţa telespectatorilor dupӑ consumarea live-ului. Adicӑ nu lasӑ nici o urmӑ: oamenii nu devin mai empatici, altruişti, patrioţi etc.
E o pierdere
de vreme pentru omenire şi un mare profit pentru televiziuni. Apoi, noi nu
ştim, la drept vorbind, cȋt de cinstite sunt rezultatele votului. Mai ales cӑ, noua
propagandӑ, prin intermediul acestor Show-uri al Bunӑvoinţei, canceleazӑ
talentul şi calitӑţile ȋnnӑscute, rӑsplӑtind anti-talentul care acceptӑ sӑ-şi
spunӑ trista poveste sau sӑ stoarcӑ lacrimi, sau dispreţ, ȋmbinate ȋntr-un
frumos bucheţel de rating. De altfel, chiar Televiziunea naţionalӑ are o emisiune
unde face talentul de rȋs, ȋn favoarea unei munci sisifice care, bӑnuiesc,
reprezintӑ rӑsplata ȋn sine.
Copilul
Bonsai al Epocilor de aur
Undeva, ȋn zorii democraţiei (acum apuse), dupӑ ce “odiosul şi sinistra” fuseserӑ ȋmpuşcaţi şi toatӑ suflarea care conta prinsese curaj a se dezice cu foc, la televizor, de cuplul dictatorial, la talpa ţӑrii se desfӑşura o micӑ dramӑ de naturӑ ideologicӑ, la care, sincer, nu m-aş fi aşteptat, ţinȋnd cont de je m-en fish-ismul nostru nestrӑmutat, cu care i-am turbat pȋnӑ şi p-ӑştia care ne freacӑ la mentalitate dӑ peste trej’ dӑ ani.
