Am vrut să scriu mai demult despre
zeiţa carităţii, mai ales de cȋnd reputaţia i-a fost evaluată la milioane de
euro, de către justiţia independentă şi corectă, dar au venit ştirile peste
noi.
Căderea guvernului, matricele
combinatorii, operaţiunea de căutare şi salvare a copilului dispărut timp de
trei zile, ȋn pădurile din Sibiu, pe care ar fi putut să-l mănȋnce urşii, lupii,
vulpile şi furnicile roşii dar care, graţie unui miracol bine pus la punct, a
supravieţuit, la zero grade, şi a scăpat fără nicio zgȋrietură. Nici măcar
nasul nu-i curgea. Era sănătos tun, norocul lui.
Norocul, miracolul erau, pȋnă mai ieri, noţiuni abstracte, care sintetizau o seamă de ȋntȋmplări cu final fericit, despre care ne plăcea să credem că sunt de sorginte divină. Şi, pentru că nu le cercetam niciodată, poate chiar erau. Acum, de cȋnd cu politica de atribuire, au fost repartizate oamenilor. Se spune: miracolul există, e la cutare, donează!
