Romȃnia, a cincea roată de la căruţă, cu Nicuşor Dan pe capră. Ştiu că, o altă ordine sau un acronim anagramat al enclavei, dă altceva, dar mă fac că nu văd.
Aşa cum n-o prea văd
pe Maia Sandu. Ȋntotdeauna schimb canalul, cȋnd vorbeşte persoana. N-am nimic cu
ea, dar nici nu-mi spune nimic. Iar eu mă uit la toate falsurile, plictisurile
şi tȋmpeniile debitate de rezidenţii din Televizor, ca şi cȋnd cine ştie ce
informaţie crucială, fără de care, n-aş putea să-mi fac planuri pentru ziua de mȋine,
mi-ar putea scăpa. Ieri, de exemplu, am prins, razant, o notiţă din carneţelul prăzuliu
al sectanţilor climatici, care au dibuit o “legătură ȋntre consumul de zahăr şi
schimbările climatice”.
Ăsteia, totuşi, i-am făcut
vȋnt, dracu’, mi-am zis că, dacă vreau să fac vreodată o listă cu toate
infantilismele din domeniu, mai bine, mă ocup personal, ȋntr-o zi cȋnd n-am
altele pe cap.
Dar, ȋn general,
ascult toate “ştirile” care bat cȋmpii, de la o vreme, un singur cȋmp. Unde vom
fi restrȋnşi, cu toţii, ca oile, cȋnd vine iarna. Acolo e cȋmpul tactic, acolo
sunt incendii de vegetaţie, acolo e cȋmpul de bătălie hybrid, plantaţii
programate de panouri solare, acolo ar trebui transhumaţi locuitorii naturii
ȋmpădurite, ca să facă loc urşilor, inundaţiilor şi oengiştilor.
Ȋnsă, ȋn general, mă
uit peste tot, mă ajută să mă gȋndesc la ce ştiu.
Mai puţin la Maia Sandu.
