marți, 20 mai 2025

Ipoteză şoc

 

Utopică, desigur. M-a scos din sărite că l-am văzut pe Guvernatorul BNR. M. Isărescu, doar el nu se băgase-n seamă, comentȋnd despre candidaţi, indirect dar implicit, şi despre cum nu poţi să vorbeşti despre naţionalizare că se “zguduie” piaţa de capital, investitorii fug mȋncȋnd pămȋntul iar “ȋncrederea” se restabileşte numai ȋn condiţii de “pace socială”. Deci, nu putem să ne atingem de statul bugetofag.

Ipoteză utopică

Să presupunem, prin absurd, că un multi-trilionar se oferă să plătească toată datoria Romȃniei şi, ȋn plus, să-i finanţeze continuarea proiectelor ȋncepute dar şi altele care vor veni, pe următorii zece ani. Gratis.

Ce ziceţi, ar avea Romȃnia voie să accepte oferta?

Casa lui Nicuşor

 “Planul lui Moreno se bazează pe patru piloni majori: ecologie, proximitate, solidaritate şi participare. Cu aceşti piloni, el speră că poate crea oraşe prietenoase şi adecvate traiului uman.” (Oraşul de 15 min – nu mai eşti singur, e interzis)

Dincolo de ce s-a spus, s-a rȋs, s-a folosit ȋn campanie. Pentru că, dincolo de bȋrfa standard, se află valorile – termenul ăsta nenorocit care ȋnlocuieşte tot ce era important şi pentru noi, ȋn materie de principii de viaţă cu care te naşti şi mori, după ce-ai ȋnţeles tot ce-aveai nevoie – ideile fixe şi noua doctrină, inaplicabilă altfel decȋt ȋn condiţii de dictatură de urgenţă.

Ȋnţeleg că, ȋn laboratoarele de la Bruxelles se lucrează la următoarea urgenţă, fiindcă războiul din Ucraina va fi oprit cumva iar fundaţia ȋnaltelor idealuri are termen de execuţie pȋnă ȋn 2030.

Deci, dincolo de aparenţe, locuinţa preşedintelui care trebuie, arată ca o cameră de cămin a unui cuplu aflat ȋn ultimul an de studiu (care se cunoaşte şi hălăduieşte laolaltă din anul ȋntȋi) sau ca o ȋncăpere cu chicinetă ȋnchiriată aproape de locul de muncă, depersonalizată. Asta ar ȋnsemna că, ȋn weekend, familia pleacă acasă.

Ȋnsă, a ales s-o prezinte publicului larg şi postului RTV p-asta care, au crezut ei că arată ca o locuinţă modestă din Romȃnia, de oameni normali (şi simpli), care-şi duc zilele ȋn aceeaşi cameră cu ciorba de perişoare, o canapea uzată acoperită cu o pătură la fel de veche şi-o mulţime de acareturi.

Ei bine, nu!