Utopică, desigur. M-a scos din sărite că l-am văzut pe Guvernatorul
BNR. M. Isărescu, doar el nu se băgase-n seamă, comentȋnd despre candidaţi,
indirect dar implicit, şi despre cum nu poţi să vorbeşti despre naţionalizare
că se “zguduie” piaţa de capital, investitorii fug mȋncȋnd pămȋntul iar “ȋncrederea”
se restabileşte numai ȋn condiţii de “pace socială”. Deci, nu putem să ne
atingem de statul bugetofag.
Ipoteză utopică
Să presupunem, prin absurd, că un multi-trilionar se oferă
să plătească toată datoria Romȃniei şi, ȋn plus, să-i finanţeze continuarea
proiectelor ȋncepute dar şi altele care vor veni, pe următorii zece ani. Gratis.
Ce ziceţi, ar avea Romȃnia voie să accepte oferta?
Uite, nici eu nu cred că, un candidat pe care jumătate din
populaţie, probabil, nici nu-l cunoaşte, a cȋştigat peste patru milioane de
voturi ȋn două săptămȋni. Nu cred. Voturile ar trebui renumărate.
Ȋn ce priveşte ipoteza şoc, răspunsul e evident, nu?
Romȃnia ar declina oferta, fiindcă doar modelul economic
actual – cu datorii şi predare de orice şi oricine, de la Constituţie, la
resurse dar, mai ales, de romȃni ȋnstrăinaţi - e singurul valabil pentru
nenorocitul de “parcurs european”, care n-are voie să se-ntȋmple altfel decȋt
cum vrea fundul actualului establishment din UE.
Pentru Dumnezeu, spuneţi-le odată romȃnilor din străinătate
că acolo vor rămȋne, e condiţie din aderarea la UE.
E condiţie din “parcursul european”. Nu se vor mai ȋntoarce
ȋn ţară nici dac-ar fi să fie ȋntorşi din drum cu tancurile!
“Prioritatea e
restabilirea încrederii pieței de capitaluri. „Ea a fost zguduită, nu
tulburată. Aici ne-am jucat cu focul, noi ca țară. Dacă cineva vorbește de
naționalizare, doar piața de capital, ce poate să facă, să zică: „Da, am venit
să-mi tai capul!”? Bineînțeles că pleacă.”
https://hotnews.ro/ne-am-jucat-cu-focul-noi-ca-tara-nu-va-fi-usor-in-perioada-urmatoare-trebuie-multa-incredere-avertizeaza-guvernatorul-bnr-1981546
Casa lui Nicuşor - Dincolo de ce s-a spus, s-a rȋs, s-a folosit ȋn campanie. https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/casa-lui-nicusor.html
Prezidenţiale, blat, rezultat - Ȋn sfȋrşit, s-a terminat. https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/prezidentiale-blat-rezultat.html#moreTotul despre sex - Ştiaţi că ȋncălzirea globală vă poate afecta
viaţa sexuală? https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/totul-despre-sex.html#more
Rezultate prezidenţiale 2025 - Cum să fiu mort, dacă-s viu! https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/cum-sa-fiu-mort-daca-s-viu.html#more
Cealaltă faţă a monedei, Ură https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/cealalta-fata-monedei.html#more
Teleshopping
electoral -Iubiţi să votaţi? -Oh, daaa! https://freefrompress.blogspot.com/2025/04/teleshopping-electoral.html
Cu
Dumnezeu şi cu AI, ȋnainte! Romȃnii vor fi bogaţi ca evreii. Iubirea
artificială oferă ȋncredere https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/cu-dumnezeu-si-cu-ai-inainte.html#more
ŞANTAJUL! Romȃnia alege, ȋntre Nicuşor şi Nicuşor https://freefrompress.blogspot.com/2025/05/santajul.html