vineri, 29 aprilie 2016

Ce-a mai făcut “Dumnezeu” în ultima vreme?





Păi, pe la ceas de candidaturi electorale, i-a strâns pe “frații întru Christos” Gâdea, R. Bogdan și PNL-eu, împreună cu ăi de același crez din off shore- Statele Unite, namely, și-au pus de-o nominalizare la primăria capitalei-București- în persoana marelui recitatoriu de Tatăl nostru din anii “90, în Piața Universității - Marian Munteanu.

Plănuirea cea de taină nu i-a ieșit “Domnului” și voia sa nu s-a împlinit (le-a ieșit mai bine politicienilor care și-au pus sosiile din presă ca să candideze în locul lor cât le ține DNA-ul scaunul tras) așa că, în restul timpului, “Dumnezeu” s-a ocupat cu una-alta, miscelanee: s-a întâlnit cu Becalii la Biserică fiindcă Becali îi duce întotdeauna cuvântul în Breaking News la presa care așteaptă, goală de știri și de conținut, să soarbă epifaniile zilnice ale înțeleptului, a ajutat politicienii penali să moară și să-nvieze, numai să nu se predea Justiției, l-a eliberat din arrest pe deputatul care zicea că bagă cuțitu’-n procurori și, pă final, a lăsat să se-ntâmple hăcuirea unei femei de către “iubit”.

Bașca, “Dumnezeu” i-a dat har unui mitropolit, pre numele său Laurențiu Streza, de a se apăra, cu effect, de ghiavolul care i-a publicat poze cu mașina de lux, folosind afurisenia din dotarea Sfintei Biserici, absolut în legitimă apărare. Ghiavolul, un ziar din Sibiu, și-a cerut iertare de frică.

În fine, tot necuratul sau, în orice caz, o minte strălucită din show-bizz-ul tv, trebuie să-i fii sugerat cântărețului de la TAXI ideea de a vorbi despre “smerenie” și “spații mici” într-un videoclip cu vedete tv care sălășuiesc în vile mari cumpărate din tupeu și lipsă de conștiință cât cuprinde. Chiar și așa, videoclipul ar fi avut mare succes dacă n-ar fi conținut cuvântul “smerenie” și n-ar fi trimis oblu la “catedrala mântuirii neamului”, pentru că ar fi trecut drept glumă muzicală cu tâlc iar mesajul ar fi fost priceput imediat. Așa, pentru vorbitorii bisericii a fost foarte ușor să combată cum că Dumnezeu nu e nici claustrofob, nici agorafob.

Pentru că, vorb-aia, El e în fiecare dintre noi, deci, că veni vorba, tot El s-o afla și-n mașina “mică” da’ scumpă a ÎPS-ului Ardealului (căruia-i săru’-dreapta Rareș Bogdan, journalist ales care i-ar da și țara pe mână, de altfel) dar și în călugărul de la Suceava care i-a cumpărat amantei apartament.

Aveți grijă, nu vă lăsați duși în ispită!

marți, 12 aprilie 2016

Bestia politico-mediatică: Afacerea DEMOCRAŢIA



O vreme, cât a copilărit în adidași Torsion printre ruinele comunismului, i-a mers bine micii bestii. Unii îl luau de infantil și nu se puneau la mintea lui, alții îl vedeau că-i obrăznicătură dar îl credeau inofensiv. Se spunea că-i un plod fără de care nu se poate, un descendent privilegiat, fiind el născut dintr-o presă- supraintitulată a patra putere în sat- și un organ suprem pe nume Parlament.

Așa că, o vreme i-a mers. Părea, sau chiar era, cult și născocea slogane care făceau apel la nevoile neamului. Cât a ținut, pentru că, mai apoi, s-a updatat la școala de arte și meserii în management și marketing și s-a făcut mai șmecher decât s-a născut. Cornițele din copilărie i s-au transformat în sute de antene mediatice care împungeau electoratul la vot, membrele, ca la miriapode, se făceau greblă pe taxe, impozite, accize, amenzi și taxe de protecție iar puterea era afișată cu nerușinare la vedere.

Adică, în momentul când electoratul și-a dat seama că, ce părea un mic drăcușor, s-a transformat într-o bestie, progenitura hidoasă a trecut la atac pe față. Şi-a dat drepturi de autor, publicitate reciproc-avantajoasă, legi care-l făceau mai egal decât alții, pensii speciale și, ca să fie sigur că nu mai ocupă nimeni piața de desfacere politico-mediatică, legi care aproape interziceau outsider-ilor să-și vândă marfa. Apoi, a împărțit lumea în stânga-dreapta prin scandaluri repetitive și, după ce s-au asigurat că au devenit cu toții aristocrați de stat și stăpâni peste țară, au decretat că asta e democrația.

Mai e amănuntul ăsta cu unii care trebuie să meargă să voteze ca să garanteze că bestia se află în mod legitim la Putere iar aici s-au împotmolit în anul important 2016.
Important pentru că Anticorupția a dat la mirosit electoratului sconcsul politico-mediatic și nici un slogan n-a mai mers. Așa că, s-au întors, după un model de rahat folosit și de lumea numită civilizată, la provocări imbecile.