O vreme, cât a copilărit în adidași Torsion printre ruinele
comunismului, i-a mers bine micii bestii. Unii îl luau de infantil și nu se
puneau la mintea lui, alții îl vedeau că-i obrăznicătură dar îl credeau
inofensiv. Se spunea că-i un plod fără de care nu se poate, un descendent privilegiat,
fiind el născut dintr-o presă- supraintitulată a patra putere în sat- și un organ
suprem pe nume Parlament.
Așa că, o vreme i-a mers. Părea, sau chiar era, cult și
născocea slogane care făceau apel la nevoile neamului. Cât a ținut, pentru că,
mai apoi, s-a updatat la școala de arte și meserii în management și marketing și
s-a făcut mai șmecher decât s-a născut. Cornițele din copilărie i s-au
transformat în sute de antene mediatice care împungeau electoratul la vot,
membrele, ca la miriapode, se făceau greblă pe taxe, impozite, accize, amenzi
și taxe de protecție iar puterea era afișată cu nerușinare la vedere.
Adică, în momentul când electoratul și-a dat seama că, ce
părea un mic drăcușor, s-a transformat într-o bestie, progenitura hidoasă a
trecut la atac pe față. Şi-a dat drepturi de autor, publicitate reciproc-avantajoasă,
legi care-l făceau mai egal decât alții, pensii speciale și, ca să fie sigur că
nu mai ocupă nimeni piața de desfacere politico-mediatică, legi care aproape
interziceau outsider-ilor să-și vândă marfa. Apoi, a împărțit lumea în
stânga-dreapta prin scandaluri repetitive și, după ce s-au asigurat că au
devenit cu toții aristocrați de stat și stăpâni peste țară, au decretat că asta
e democrația.
Mai e amănuntul ăsta cu unii care trebuie să meargă să
voteze ca să garanteze că bestia se află în mod legitim la Putere iar aici s-au
împotmolit în anul important 2016.
Important pentru că Anticorupția a dat la mirosit
electoratului sconcsul politico-mediatic și nici un slogan n-a mai mers. Așa că,
s-au întors, după un model de rahat folosit și de lumea numită civilizată, la provocări
imbecile.
Mai întâi, pentru că Justiția a ajuns și la capitaliștii de carton care mănâncă
numai de la stat, s-a început o campanie zice-se pentru protejarea investitorului român. Campanie susținută
cum se cuvine, cu legionary la televizor. Apoi, în timp ce pe mapamond se duce
bătălia dumnezeilor și popoarele devenite migratoare chiar amenință să destabilizeze
sărăcia, nevoile și neamul, autoritățile țării noastre au găsit de cuviință să
bată palma pentru o moschee nejustificată în capitală. O provocare urmată de
marșuri creștine și legionare. Absolut aiurea și de neînțeles, două fete
musulmane au fost atacate în București pe motiv că au fost atacuri teroriste la
Bruxelles. Nici vorbă ca românii să facă așa ceva! Provocare, toată ziua!
Au urmat, în cascadă, două “țigancă împuțită”: una
atribuită unei jucătoare de tenis franțuzoaice care ar fi numit-o așa pe o
jucătoare româncă iar a doua e un remember Traian Băsescu și jurnalista
hărțuitoare de la Antena3. În primul caz, franțuzoaica a negat și n-a fost găsită
nici o înregistrare drept dovadă ci numai o explicație c-ar fi apărut informația
pe un blog (nu se spune unde, ar putea fi chiar o făcătură de presă pentru
rating iar presei îi place mult să le spună românilor că-i face occidentul
țigani) iar a doua e un compliment pe care colegii de breaslă i-l fac
jurnalistei în cauză, după modelul: click
aici să vezi ce milionar și-a luat “țiganca împuțită” a lui Băsescu.
S-a tras și-o concluzie zilele trecute când, pe un cort
asezat cu ocazia unei sărbători a acestei etnii, a apărut scris “moarte
țiganilor” în timp ce paznicii locului au dispărut subit. E o provocare, pentru
că românii țin în ei multe fără să scrie “moarte” pe ziduri.
În fine, cine mai lipsește…A, da! Evreii! Codruța Kovesi,
a fost sunată în miez de noapte de niște detectivi aparținând unei firme
înființată de un fost șef al Mossadului, acum mort. S-a relatat de așa manieră
subiectul încât parcă însuși Mossadul ar fi spionat-o pe șefa Anticorupție din
România iar Eduard Hellvig însuși i-ar fi prins în ușă la Marriot pe doi dintre
agenții cei mai mintoși din lume.
În timpul ăsta, televiziunile și politicienii se măsoară
în sondaje iar bestia de presă privește în ochii publicului și-i scuipă-n în
față o încredere de treisute cincizeci la sută în clasa politică.
La revigorarea bestiei ajută cu sârg și fostul suspendat
pe motiv c-a dat prea multă putere Justiției, Traian Băsescu, cel care a lăsat
anticorupția din brațe și acum ne servește nouă textele pe care ni le serveau
alții împotriva lui pe vremuri, chiar din terenul “tonomatelor”, aceiași
politicieni de-o viață fac ce-au făcut dintotdeauna, adică cer bani negri
sponsorilor ca să-i dea la negru presei iar onorabilii
indeamnă să se meargă la vot ca să curgă democrația ca și până acum.
Desigur, atunci când PSD-ul nu e la putere, dintr-un
motiv sau altul, minerii se îndreaptă spre București.
Parlamentarii si-au votat pensiile speciale http://www.ziare.com/dacian-ciolos/premier/parlamentarii-si-au-votat-pensii-speciale-ciolos-parlamentul-nu-da-socoteala-in-fata-guvernului-1399384
Pensii speciale pentru primari,
viceprimari, sefi de Consilii Judetene si vicepresedintii acestora http://www.ziare.com/pensii/stiri-pensii/legea-pensiilor-speciale-pentru-primari-modificata-in-comisii-de-cand-se-aplica-1415471
Parlamentul voteaza pensii speciale si pentru jurnalisti. http://www.ziare.com/pensii/pensii-romania/parlamentul-voteaza-pensii-speciale-si-pentru-jurnalisti-guvernul-spune-nu-1416324
“”Intact Media Group înseamnă putere. Puterea
de a ajunge, în fiecare zi, la 10 milioane de români, prin toate mediile sale”.
De asta mogulul, nemulțumit de un
imperiu financiar și media, a
vrut să fie și vice prim-ministru, și șef de Senat,
și președinte de
comisie de suspendare. A vrut să fie sponsorul nostru al tuturor.” http://www.romaniacurata.ro/zece-ani-de-megalomanie-zece-ani-de-puscarie/
Salariu de tonomat la curtea lui SOV:
20.000 de euro! http://presadeinvestigatii.ro/blog/tag/liviu-luca/
“Fondatorul Pro TV, Adrian Sârbu, toca
anual cu familia şi cu prietenele sale milioane de euro, bani scoşi fraudulos
din firmele pe care le controla.” Citeste mai mult: adev.ro/o5hcvt
“La unul dintre termenele din ”Gala Bute”,
Elena Udrea spunea pe hol: ”Dacă se spune că noi,
politicienii, ne-am făcut imagine pe bani furați, foarte bine, să plătim! Dar
să dea pelerinele, cizmele și zahărul înapoi și cei care le-au luat! Sînt
bani ilegali, nu?”. Mi s-a părut fraza anului. Să dea sătenii
cizmele de cauciuc înapoi! Am tot așteptat să o plasez într-un moment
anume.” http://www.tolo.ro/2016/04/11/orban-e-out-televiziunile-scapa-din-nou/?utm_campaign=Adevarul-Widget&utm_medium=Parteneri&utm_source=Adevarul
“De ce ar fi
avut nevoie Orban de 50.000 ”la sacoșă” cîtă
vreme există mecanisme legale de prin care afaceristul respectiv ar fi putut
finanța campania?!
Pentru
că nu după bani albi alerga Ludovic Orban. Hai să explicăm sistemul!
Candidatului
la Primăria Capitalei îi trebuiau bani negri, singurii care înlesnesc
bunăvoința televiziunilor. Ca politician, cu bani
albi cumperi spoturi publicitare electorale, însă atitudine favorabilă,
prezențe în emisiuni și știri pozitive, pe ele le achiziționezi cu punga. ”Cu numerar”, după cum scrie DNA în
referat.” http://www.tolo.ro/2016/04/11/orban-e-out-televiziunile-scapa-din-nou/?utm_campaign=Adevarul-Widget&utm_medium=Parteneri&utm_source=Adevarul
“Doi moguli media i-au angajat pe israelienii
acuzati ca au spionat-o pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, a declarat pentru
HotNews.ro surse apropiate anchetei.” http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20930269-surse-israelienii-acuzati-spionat-laura-codruta-kovesi-fost-angajati-doi-moguli-media-din-romania.htm