luni, 7 septembrie 2015

Brand de țară: Boala Gestionarului


Pă vremea lu’ Ceaușescu, corupția cea mai răspândită în mahalaua noastră comunistă era definită la nivel dă maidan pân metafora “a băgat mâna-n gestiune”.

Gestionarul, deci, era cel mai adesea prins c-a furat. Sigur că el nu mânca singur ci dădea și la case mai mari, înainte și după ce era prins, iar asta-i asigura o justiție favorabilă care să făcea în urma unui certificat medical. Că oameni suntem, ce dracu’!

Adică gestionarul să interna la nebuni și d-acolo să-ntorcea cu dovada că nu e în toate mințile și d-ai’-a furat. Judecătorul, băiat dă comitet, îl absolvea dă vină pă hoțoman. Nu era nici el dă piatră! Avea și el un suflet, nu!?

Cam așa era batjocorită ideea de Justiție într-un regim care, vedem acum, că era condus de corupție și nu de instituții, o apucătură ticăloasă care s-a păstrat și-n ultimii 25 de ani.

Un documentar despre unul dintre cei mai oribili criminali din istorie explică cel mai clar cum e cu “nebunia” asta și cum se dovedește ea în justiție. Psihopatul din povestea adevărată atrăgea femeile în propria locuință, le lega, le gaza cât să-și piardă cunoștința, le viola, le omora și le îngropa în propria curte. Ştim exact cum proceda pentru că, odată descoperite victimele în ograda inculpatului, avocatul n-a mai avut dăcât  să invoce “insanitatea”, temporară sau nu, iar bestia s-a simțit în siguranță să povestească ce-a făcut. Şansele ca nenorocitul să scape erau de vre-o nouă’-ș’ nouă la sută pentru că, în fond, era un psihopat! Asta-i clar!