COD DALB DE IARNA
Mai întai, pentru că în decembrie şi ianuarie au fost temperaturi de 12 grade, presa s-a postat, ca în fiecare an, în Pasul Gutâi, să ne arate “faţa urătă a iernii”, cum titra Protv-ul.
Apoi, cand iarna şi-a adus zăpada şi a viscolit-o ca s-o planteze pe şoselele patriei, ziariştii s-au postat toţi langă Bucureşti unde au bătătorit-o vreo săptămană, transmiţănd ştiri înfiorătoare despre tirişti rămaşi în drum. Toată lumea ştie că tirurile sunt prevăzute cu sisteme de încălzire şi provizii tot timpul, tocmai pentru astfel de situaţii.
Nu-i nimic, jurnaliştii te obligă să primeşti ajutorul şi cand n-ai nevoie pentru că şi solidaritatea e tot un show în capul lor. De la un moment dat, şoselele au fost curăţate şi C.R.Tănase, aiurea cu drumul cum îl ştim, s-a cocoţat pe un maldăr de zăpadă, format în urma deszăpezirii, ca să prezinte dezastrul viscolului din capul lui şi a produs, pentru televiziune, o altă gafă. In timp ce el se lupta, ca alpinistul, cu natura, cameramanul se lupta să-l ţină în cadru şi a mutat camera de luat vederi niţel mai încolo iar publicul a primit informaţia exactă: şoseaua de unde transmitea ăsta era neagră ca asfaltul.
Realităţile şi-au adus şi ele contribuţia prin faptul că au găsit vreo cateva case la marginea unui sat şi au racait acolo în zăpadă zile în şir.
In timpul ăsta, ce să vezi! In Vrancea şi Buzău erau sute de case înzăpezite, rupte de lume şi în pericol real. Nici mortăciunile de edili ai locului, nici presa, n-au ştiut de ei. Jurnaliştii s-au plimbat cu elicopterul pe deasupra Bărăganului ca nişte corbi în căutare de grăunţe rămase pe camp în timp ce dezastrul real era ceva mai la deal.
Cand, în sfarşit, au fost descoperite casele care erau cu adevărat sub zăpadă, n-a mai fost nevoie de punere în scenă pentru că dezastrul avea de toate: geamuri şi uşi zidite de pereţi de zăpadă, animale de curte îngheţate şi mortul ţinut în casă o săptămană. Si Dickens ar fi fost impresionat dar, la noi, această ultimă ştire a fost înghesuită printre altele deşi, dintr-o săptămană cu mortul, poţi să faci un best-seller horror.
Intre timp, sculaţi de zarvă, aleşii sau numiţii neamului care intraseră în hibernare încă de cand erau 12 grade, nici nu s-au frecat bine la ochi c-au şi început să ceară stare de urgenţă.
Au primit stare de alertă dar vorbitoarele de la Realitatea au numit-o tot stare de urgenţă pentru că, de mintea lor nu se prinde nici o informaţie. Starea de urgenţă s-a cerut de prea multe ori ca să nu ne săturăm de ea, ultima dată la inundaţiile după vremea lui Tăriceanu. In afară de faptul că asta înseamnă achiziţii fără licitaţie, adică ce vor edilii, are de-a face cu armata şi, să nu-şi facă nimeni iluzii din sondaje, pentru că nouă, sub bocancul militar, nu ne place deloc. In afară de o situaţie de război n-ar fi indicat să se decreteze stare de urgenţă vreodată!
Cand, în sfarşit, ninsoarea s-a oprit şi aerul s-a mai dezgheţat c-a dat soarele, politicienii şi ziariştii s-au mai dezmorţit, din păcate, pentru că au dat-o-n bălării. Pe de o parte presa a umflat numărul morţilor din cauza vremii, pe de altă parte pdl-istul M. Toader credea că, în afară de unul, toţi ceilalţi au murit de beţi. Asta în condiţiile în care nu avem o evidenţa oficială corectă.
Apoi, dacă tot a dat soarele şi lumina pica bine, Realitatea a făcut un reportaj pentru eternitate, care să reflecte aceste momente grele. In reportaj, jandarmii muncesc aliniaţi în bătaia camerelor de luat vederi ca să deszăpezească o gospodărie ţărănească locuită, după cat se vede, de un bărbat şi o femeie în toată puterea. El face figuraţie râcâind cu o lopată pe langă casă iar ea, care a primit rolul principal, dă interviu. Ziarista o tot împunge cu vorba să spună cat e de bucuroasă că i-au venit ajutoare iar ea se agită în toate părţile dand din maini şi folosindu-şi, mai ales, muşchiul limbii, în timp ce i se bălăngăne în urechi cerceii ca de ospătăriţă din vremea lui Ceauşescu sau măcar de bucătăreasă şefă.
In timpul ăsta, jandarmii muncesc cu capul în pămant un pic amuzaţi, un pic jenaţi de filmul în care joacă.
Inainte de pseudo-reportajul de mai sus, M. Tatulici s-a dus în mijlocul sătenilor, care au iesit fuguţa din barlog la apariţia televiziunii de unde, pană atunci, nu se puteau extrage din nămeţi. Tot sătenii l-au înconjurat şi pe G. Becalii cu lipsurile lor, că nici lemne de foc nu mai sunt la ţară în zilele noastre, după care s-au cărat ca să nu fie puşi la deszăpezire. După ce s-a căutat prin buzunare şi a dat bani la ţăranii cerşetori, şi după ce a scos o muiere iscoditoare din portbagajul cu scule, patronul afacerilor cu statul a ajuns la concluzia că sătenii nu-s tocmai harnici.
Ce-am învăţat noi din toate astea? Păi, în primul rand am învăţat că avem multe sate pline de votanţi. Unii dintre ei sunt atat de credincioşi încat îşi pun nădejdea în Dumnezeu să-i scoată din zăpadă şi probabil şi din inundaţiile ce stau să vină.
De la presă am învăţat că natura e rea iar botoxul e bun. De la edili am învăţat că banii trebuie daţi la timp clientelei politice, altfel vor muri oameni! Iar de la meteorologi am învăţat că, atunci cand e vreme bună, nu e exclus să ai nevoie de căciulă, umbrelă şi/sau pălăriuţă de soare iar dacă vremea e catastrofală, mai bine să nu ştii, ca să mori nepanicat.
Să fie clar, atatea zile cu temperaturi de -30 grade trebuiau anunţate din timp şi nu doar autorităţilor!
