M-am scutit
de vizionarea în buclă a demonstrațiilor de ieri de la Paris unde liderii
Europei s-au luat la braț și s-au proțăpit, în solidar, în fruntea maselor unde
înțeleg că nu fuseseră invitați.
N-are rost
să ratezi documentare sau filme vechi, pentru că toate tragediile se desfășoară
după același tipic: lumânări, flori, semnare în cartea de condoleanțe, presă,
politicieni, tâmpeniile cu morții ne
privesc din cer-eventual sunt printre
îngeri-, ne solidarizăm cu familiile, cu țara, cu ideea- lovite de tragedie
și, desigur, nu ne dăm bătuți. Până data viitoare când iar se întâmplă. Iar
flori, lumânări… solidaritate.
Acum însă,
miza a fost mai mare. Odată pentru că presa a fost victimă iar tagma asta se
înfruptă cu poftă chiar și din propriile necroloage și apoi pentru că
politicienii, nu atât că vroiau să tragă un profit, cât că trebuiau “să se
scoată”, cum s-ar zice, pentru că ei poartă o mare parte din vină.