joi, 26 mai 2016

O crimă sinucisă

Roman polițist, made in Romania.

A fost odată, pe l-apus de soare, un drum ce se-ntindea drept ca-n palmă și liber ca vântul și ca gândul. Pe el venea, măre, eroul nostru cu mașina mică, fiindcă p-a mare o lăsase la firmă, erou care, după ce-a depășit un autoturism ce ținea viteza legală și-a fost zărit de un bicyclist, s-a lovit d-un copac falnic de la marginea drumului. Pe șosea nu sunt urme de frânare. Condrea, căci despre el e vorba, s-a sinucis.

Sau, cel puțin, așa titrau ecranele televizoarelor care dibuiseră și mobilul autocrimei, anume că omul era hăituit de Justiție și n-a mai rezistat. Singurul martor, care și ăla venea din sens opus, a purces la declarații de la fața locului cam pe când începuse a se întuneca zona crepusculară și a furnizat primul indiciu, viteza de 150-160 km/h, pentru detectivii din platăuri.

Şi dăi cu sinuciderea: că de ce-o fi ales el așa o modalitate riscantă de a se sinucide care putea să nu-i iasă și să-l lase viu dar infirm când avea la dispoziție propria firmă de chimicale din care se putea servi la discreție, care o fi fost starea lui de spirit din care presa întotdeauna poate trage concluzii pertinente – 100 de concluzii pertinente odată, cât să răsfire adevărul în patru zări etc. Freud și Jung au trăit degeaba!

După care cineva s-a gândit să titreze ceva imparțial: Accident, crimă, sinucidere?

Mai ales că soția lui a transmis că Dan Condrea nu era tipul sinucigaș ci mai degrabă i-ar fi omorât el pe alții, doar dacă n-ar fi fost împins la asta. De altfel, soția l-ar fi identificat pe bărbată-său la fața locului. După haine, ceea ce-nseamna că Aghata Christie moare de ciudă în universul parallel uitându-se la televizorul românesc.

Dar care soție? Păi, prima, pentru că la ea se ducea personajul principal să-si ia copilul repartizat lui după divorț. Cu a doua nevastă nici nu părea căsătorit în breaking news. Presa o numea “parteneră”. Asta pentru că “tovarășă de viață” e de tristă amintire iar “concubină” e pentru săraci.
Dar Condrea, o fi Condrea? Autoritățile transmit că trebuie să-i facă ADN-ul fiindcă e de nerecunoscut. Dar amprentele? Ecou.

D-le, dar chiar n-a trecut nimeni, nimeni, pe la locul accidentului ca să-si facă poze cu mortul, doar suntem în România, se-ntreba Ion Cristoiu?!

În fine, se vehiculează vag și ipoteza crimei de la distanță, așa ca-n James Bond, dar nimeni nu știe cum s-o susțină și se renunță la ea. Cu sinuciderea e mai lesne. O fi fost împins să se sinucidă? Brusc, apare Ghiță. El spune că e imposibil ca Dan Condrea să nu fii avut filaj și cere Serviciilor să dea înregistrarea.

Serviciile! Toată lumea le urăște. Mai ieri era o mândrie să fii “acoperit”, acum nimeni nu le mai suferă. Dar nu pe toate odată ci unii îl urăsc pe SIE, alții pe SRI. Oare de ce?

Un campion de drifturi explică profesionist că e vorba de un accident plecând de la ipoteza că dacă n-ar fi fost vorba de persoana în cauză nimeni n-ar mai fi presupus o sinucidere.

Publicul are sufletul îndoit: pe de-o parte ar fi un accident prea convenabil, pe de alta, ideea că “poporul blând” ar fi capabil de execuții mafiote e mai bine să rămână în zona compromisă a teoriei conspirației. Sinuciderea ne coafează mai bine drept care psihologul criminalist Tudorel Butoi e invitat peste tot să detalieze, bazându-se pe informația din televizor, ca să mai lungească ratingul. Omul profită de ocazie să spună ce are-n gușă întreg poporul și anume să repunem pe piciore industria românească a medicamentului ca să nu mai primim surprize diluate de la alții. Consecința, la B1 i-au închis telefonul în nas cu publicitatea, la Digi24 moderatorul s-a făcut că n-a auzit.

De altfel, presa este uluită cum ne omoară pe “noi” sistemul sanitary românesc. Au murit inclusiv câteva personae publice de infecții intraspitalicești, au ieșit la iveală mitele date de industria medicamentului acestui “sistem”, la televizor se marketizează boli într-o teroare, vedetele se duc să fete în Europa, politicienii și chiar doctorii se duc să se opereze afară iar presa transmite zilnic “statistici” despre cât de bolnavi sunt românii și despre cum vor deveni și mai bolnavi în 2020, 2050 etc., timp în care bugetul sănătății crește de șase ori în zece ani și se spune că “afacerea medicamentul” face 3mld. €/an în România iar presa e… uluită.

Alina Gorghiu, împreună cu Mihalache și Gâdea, pleacă în Statele Unite de unde se întoarce cu ideea legii prevenției în sănătate și fostul ministru al sănătății, Nicolăescu, mai cere 800 mil. € pentru bugetul sănătății ca să facă el o agenției condusă de politicieni și alți “specialiști” în sănătate care au făcut numai bine la viața lor, împreună cu care să oblige tot poporul să intre sub tratament – asta nefiind prima încercare de acest fel, PSD-ul și presa au mai încercat asta – dar din televizor se prelinge o mirare cât o limbă de șarpe vizavi de cât de criminal e sistemul.

După tragedia de la Colectiv a ieșit la iveală că ne lipsește un protocol care să combată intoxicația probabilă cu cianuri – încă nu-l avem – refuzul multor spitale de a avea epidemiologi – încă nu-i avem – dreptul de viață și de moarte al unor doctori care refuză trimiterea pacienților, imposibil de tratat în țară, în spitalele din străinătate – au fost posturi de televiziune care au susținut această “crimă” - dar presei nu-i vine să creadă că un sistem mafiot moștenit din communism, pâna și pe filieră genetică, și-a întins dictatura până în zilele noastre.

Cum adică, ăștia chiar omorau oameni cu bună știință, se miră ea?

Păi, când îți ieșeau statiscile alea despre mortalitățile cele mai mari din Europa, de unde credeai că sunt? Când știi cât s-a vândut, pe televizoarele din România, “vindecarea cancerului” zeci de ani iar Președintele Obama, abia de curând, a lansat “intelligent” apelul către America să fie ea prima care găsește tratamentul care vindecă această maladie, nu ți se pune un nod în gât?

Sau, și mai bine, ca s-o lămurim, PRESA să-și declare afacerile cu AFACEREA MEDICAMENTUL ca să nu mai stăm cu batista îmbibată-n săruri la nas când ne ia cu leșin în fața șocului c-au murit oameni din cauza corupției din sistem.

Nu există ca, cel puțin aceia din presă care au avut campanii împreună cu doctorii și spitalele, să nu știe că “moartea” era parte din “tratament”.

Nu există să nu cunoști pe cineva care a luat un medicament pe care, la contraindicații scrie că 1 din 1000 poate să facă o complicație gravă și să fie tocmai el ăla iar când întreabă în jur să mai găsească 2-3 sau să nu cunoști pe cineva care a luat o infecție intraspitalicească înfiorătoare, așa cum a fost cazul sopranei salvate in final cu medicamente d-afară. Ultimul infectat de care știm e unul care a luat 3 – trei, nu una – infecții intraspitalicești, a tras după ele șase luni și, în loc de altă explicație, i s-a zis: Ai avut noroc! Parcă și văd aroganța sadică scuipând aceste cuvinte!

Cât privește decedatul din poveste, de la care presa și-a luat “un ultim rămas bun” ca să nu-i mai spună “la revedere” cum s-a mai întâmplat, nu pare a fi sinucidere din două motive: impactul nu e frontal – doar nu se ducea să se sinucidă pe după pom – iar martora nou apărută la televizor a observat, mai bine decât alți “meseriași”, că acesta a încercat să redreseze mașina pe iarbă și așa a ajuns să se lovească de copac pe dinafara șoselei. Dac-o fi el!

Problema, pentru cine vrea să afle adevărul, este că maniera vraiște în care lucrează autoritățile și nepăsarea lor față de comunicare, te împiedică să mergi pe indicii si probe ca-ntr-un roman polițist unde autorul presară și informații reale nu doar diversiuni iar presa a făcut și ea ce știe mai bine, intoxicație de presă, fiindcă ei îi plac mult otrăvurile.

Bonus, de unde mai nimeni nu zărise mai nimic, au început să curgă martorii ca la defilare. Inclusiv unul care s-a pozat cu accidentul.


Dac-am trecut săptămâna trecută p-acolo, să pune? 



“„Tatăl meu era ofiţer militar şi eram monitorizaţi. Nu este de competenţa mea, este de competenţa lui George Maior. (...) El (Dan Condrea – n.r.) a fost agent SIE şi de aceea era în permamenţă filat de agenţi SIE şi CIA. În anturajul nostru erau foarte mulţi angajaţi ai SIE şi SRI. Acţiunile de filaj au pornit de pe vremea când era copil pentru că tatăl său a fost ofiţer militar. Am prezentat în faţa instanţei probele de filaj. Dan Alexandru Condrea a fost filat în permanenţă, aşa cum am fost şi eu filată de când m-am născut. Asta pentru că părinţii mei şi părinţii lui erau prieteni cu persoane care erau prietene cu familia Ceauşescu”, a spus Laura Georgescu.” Citeste mai mult: adev.ro/o7rwk4

„Tatăl meu era ofiţer militar şi eram monitorizaţi. Nu este de competenţa mea, este de competenţa lui George Maior. (...) El (Dan Condrea – n.r.) a fost agent SIE şi de aceea era în permamenţă filat de agenţi SIE şi CIA. În anturajul nostru erau foarte mulţi angajaţi ai SIE şi SRI. Acţiunile de filaj au pornit de pe vremea când era copil pentru că tatăl său a fost ofiţer militar. Am prezentat în faţa instanţei probele de filaj. Dan Alexandru Condrea a fost filat în permanenţă, aşa cum am fost şi eu filată de când m-am născut. Asta pentru că părinţii mei şi părinţii lui erau prieteni cu persoane care erau prietene cu familia Ceauşescu”, a spus Laura Georgescu.

Citeste mai mult: adev.ro/o7rwk4
Ce înseamnă asta: înseamnă că, în urma analizelor obligatorii, n-ai voie să refuzi tratamentul. Aici e cheia.
Annual, în lume, mor milioane de oameni din cauza malpraxisului, infecțiilor intraspitalicești și efectelor adverse ale medicamentelor și ăștia vor să-i oblige pe oameni să beneficieze de “tratament”.
Nu există bine cu forța! Există psihopați care ar face bani din orice.
http://anticancerantiteroare.blogspot.ro/2016/02/legea-pnl-ului-pe-care-il-freaca-grija.html
http://www.ziare.com/alina-gorghiu/presedinte-pnl/gorghiu-mihalache-si-gadea-impreuna-la-washington-intalnire-cu-fostul-secretar-al-apararii-din-sua-1407417
http://www.evz.ro/gorghiu-zgonea-se-preface-ca-nu-intelege-ce-isi-propune-legea-preventiei-in-sanatate.html