miercuri, 15 martie 2023

PROTOCOLUL, deasupra noţiunii de bine şi rău

 


E adevărat aşa ceva? “Virusul” sau ce-o fi creatura de laborator nici măcar nu e contagios? Adică, toate infectările au fost implantate de eroii din linia întîi?

Ne apropiem cu viteza timpului expirat de prima pălitură post-pandemică şi încă nimeni n-are curaj să recunoască existenţa acordului preexistent, între ţările aderente la OMS, a unui protocol prin care se angajau să declanşeze o simulare de pandemie. Sau că a existat pe site-ul OMS un PIP Framework, adică un preparedness de pandemie, pe care laşii acestei organizaţii îmbătrînite în rele, l-au şters, de frică. Protocol care, în România, s-a aplicat ad litteram.

Sau că, doppo festival, tartorii s-au întîlnit în Europa să pună la cale un alt protocol pandemic, sub sloganul Never Again. Unde am mai auzit noi asta? (S-or fi speriat şi ei de ce-au făcut!)

Nimeni n-are curaj să iasă în faţă cu o mărturisire şi să-şi asigure o reducere de pedeapsă. Toată lumea o aşteaptă pe Dana Budeanu să spună adevărul de care tuturor le e frică şi, binenţeles, să moară Putin de încălzire globală, dacă altfel nu s-o putea.



Preparatorii sfîrşitului lumii au rămas nemişcaţi, la locurile lor şi, cel mai probabil, pregătesc un bis, ca să-şi facă mîna. Principalul challenge va fi cum să ne ia prin surprindere, altfel decît să ne bage pumnul în gură, însă asta nu mai e posibil.

E motivul pentru care stăpînii din landul Ro au păstrat spitalele sub acelaşi protocol, Justiţia anticoruptă îşi vede doar de treaba ei: pensiile speciale, la Bucureşti, se va ţine o reuniune a statelor europene membre OMS – ca şi cînd nimeni n-are nici o vină - iar ciocănitoarele pandemiei găuresc, în continuare, programele de ştiri cu ameninţări de gripă, alergii şi alte previziuni bolnave ale acestei organizaţii decrepite.

În România, avem, în continuare, secţii covid – aşa că majoritatea locuitorilor acestui stat demolat - în care, dacă intri în spital, nu mai ai nici un drept - preferă să moară acasă.

Protocolul pandemiei, veşnic pomenite, e la locul lui, la fel ca alte protocoale medicale de care nu vorbeşte nimeni.

“Specialiştii”, de care se face vorbire, zi-lumină, la televizor, nu reprezintă lumea ştiinţifică, dar conduc lumea, din orb. Consiliul Nefericit al audiovizualului nici măcar n-a băgat de seamă că aceste mult invocate entităţi – plasate deasupra noţiunii de bine şi rău – nici măcar nu mai au nume, de la o vreme! Aşa cum nu vede că ştirea despre “cercetătorii au făcut un studiu” nu mai menţionează cine l-a realizat şi cine l-a sponsorizat.

“Specialiştii” reprezintă o noţiune abstractă, de care trebuie să ascultăm. Atît.

Protocolul medical al viitorului prevede ca o maşinărie (tip PCR) să pună direct diagnosticul iar un soft să indice tratamentul de urmat. Totul se simplifică. Pînă şi artificial-inteligentul Ion, de la govern, va putea fi doctor.

Sau Maria, care stă să-i iasă din coastă - imediat ce fraţii Tate vor evada din puşcărie (într-un fel su altul). După care, să sperăm că ungurii vor lua Ardealul, ruşii “camuflaţi” vor ocupa Republica Moldova, ucrainienii vor cîştiga războiul iar noi ne vom ocupa de lucruri mai importante, cum ar fi umplerea blank-urilor din biografia Elenei Udrea.



“Dacă ea (n.r. – tulpina) nu se ia de la om la om?! A existat coronavirus. Dar nu se ia de la om la om. În cartea ‘Viral’, scrisă de celebri oameni de știință, scrie foarte clar. Sunt oameni de știință, de la MIT și Harvard. Ei susțin că acest venin învelit în membrana aceasta se poate lua doar din lichide.”  https://www.romaniatv.net/dana-budeanu-analiza-dura-dupa-teroarea-covid-aproape-nimeni-nu-i-a-crezut-felicitari-tuturor-romanilor-exclusiv_7335146.html



La București se va ține reuniunea la nivel înalt a celor 53 state membre ale OMS Europa  https://romanialibera.ro/la-zi/la-bucuresti-se-va-tine-reuniunea-la-nivel-inalt-a-celor-53-state-membre-ale-oms-europa/

https://www.national.ro/news/bacalaureat-la-religie-ce-au-cerut-cultele-religioase-ministerului-educatiei-790477.html

Viral: The Search for the Origin of Covid-19

by Matt Ridley, Alina Chan

“Dr Alina Chan is a postdoctoral researcher with a background in medical genetics, synthetic biology and vector engineering. At the Broad Institute of MIT and Harvard, Chan is currently creating next generation vectors for human gene therapy. During the Covid-19 pandemic, Chan began to investigate problems relevant to finding the origins of the SARS-CoV-2 virus. Matt Ridley received his BA and DPhil at Oxford researching the evolution of behaviour. He has been science editor, Washington correspondent and American editor of the Economist.”  https://www.jonathanball.co.za/component/virtuemart/viral-the-search-for-the-origin-of-covid-19



“Ei vor ca oamenii să fie înfricoșați și să-și bazeze opiniile asupra lumii la un nivel vibrațional jos, de unde planeta este percepută ca un tărîm ostil și periculos care nu poate fi navigat decît cu acordul guvernanților, care devin astfel relevanți, necesari și, cel mai important, dețin controlul absolut.” https://freefrompress.blogspot.com/2020/04/bisnitari-de-democratie.html



Ce ziceți, dacă Președintele și camarilla aferentă le-ar fi zis autointitulaților creștini din țara asta folcloroasă, împuțită de muzici de suflet și icoane făcătoare de minuni:

- Cine crede în Christos, îi dăm Covid!

Credeți că s-ar mai fi vîndut vopsea de ouă?  https://freefrompress.blogspot.com/2020/04/sarbatoarea-invierii-bunatatii-si.html

Ce credeți, Hitler și-ar mai fi putut duce “lupta”, fără Doctori?  https://freefrompress.blogspot.com/2020/04/noul-fascism-anticoronavirusul.html



Viața, ca toate celelalte mărunțișuri care o compun, trebuie să fie de calitate, nu de durată!  https://freefrompress.blogspot.com/2020/05/autodistrugere.html

Ca să vezi, pînă la urmă, “noi” trebuie să scărpinăm chiparosul sacru!  https://freefrompress.blogspot.com/2020/04/afacerea-covid.html



Uite, de ce: pentru că, într-o zi, tot neasumate, vor apărea mesaje gen: Stați în casă!, Ieşiți afară!, Donați bani!, Sunteți bolnavi!, Mîncați gîndaci…

Ȋntreabă-te „Are această persoană o autoritate reală?””  https://freefrompress.blogspot.com/2020/05/breaking-news-coronavirus-devirusarea.html