Precizare:
Fiecare dintre cei care s-au expus public – sincer, fără ipocrizie – spunînd adevărul,
contestînd măsurile aberante, chiar criminale, ale fanaticilor puşcăriei covid,
a salvat viaţa cuiva!
Ceilalţi continuă
să se spele pe mîini, amnezici, propăvăduind următoarea catastrofă programată, drept
ocazie unică, moment bun, epocal, triumfal ptr. România, într-un viitor atît de
apropiat, de mai să-ţi intre-n ochi. Pe picioare se spală cu lacrimile stoarse
direct de la domiciliul şezătorilor în faţa spectacolelor de profil şi, în aer
liber, din festivalurile de droguri. Pardon, de muzică! Am văzut că venise unul
tocmai din Dubai, ca s-asculte, la Braşov, Drumurile noastre toate,
remixat. Mi s-au înnodat lacrimile-n barbă, de emoţie.
Îmi vine
să-mi fac un test covid, poate ieşi ceva mai adevărat! Apoi, să mă duc la
pompă, în curte, să mă spăl cu apă rece, pîn’ la brîu, ca să fac rost de-o
pneumonie şi să mă curăţ de covid.
La sfîrşit, să m-aşez în curentul care circulă, prin televiziuni, inducînd ideea de La noi, nu!.
Adică, tot
ce se spune că se preconizează pentru omenire – de la mîncarea de viermi, pînă
la mutilarea copiilor şi toate celelalte crize (financiare, alimentare etc.) -
la noi, nu, nu se va-ntîmpla!
Noi trebuie să
fim oaza din deşert care, din plictiseală, urmăreşte cu mîna streaşină aventura
fraţilor Tate şi se face că nu vede scorpionii care abia aşteaptă s-o înţepe la
primul strănut de gripă nouă. Să nu ne intereseze, ni se spune, adevărul despre
virus, pandemie şi nemernicii aferenţi, să nu căutăm vinovaţi, să nu privim spre
trecut, ci numai spre viitorul luminos care abia ne aşteaptă.
O.K. Dacă-i aşa, ce ziceţi, vor ajunge gîndacii modificaţi genetic ai lui B. Gates, cît boii de mari?
Coma. Asta ar fi varianta ecologică și care deranjează cel mai puțin. Sau, dacă ești viu și nevătămat… https://antipresa.blogspot.com/2021/09/alta-intrebare-ce-inseamna-dreptul-la.html
One Health, “O singură sănătate” este noua fiță la care lucrează CDC și ceilalți actanți care conduc… https://antipresa.blogspot.com/2021/09/de-ce-se-numeste-certificatul-verde.html
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică ARTICOLUL 22
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. https://antipresa.blogspot.com/2021/06/breaking-news-constitutia-romaniei.html (Deci, nu doar dreptul la viață!)
One Health, “O singură sănătate” este noua fiță la care lucrează CDC și ceilalți actanți care conduc… https://antipresa.blogspot.com/2021/09/de-ce-se-numeste-certificatul-verde.html
Vaai! Mă scuzați că plîng așa, dar… https://freefrompress.blogspot.com/2021/07/click-aici-sa-i-vezi-cum-nu-l-ai-mai.html
Hai, că vine! https://antipresa.blogspot.com/2021/06/breaking-news-vesti-bune-despre-valul-iv.html
Am selectat cîteva pasaje din… https://antipresa.blogspot.com/2021/06/click-aici-momente-impresionante.html