miercuri, 23 iunie 2021

Cine cîștigă alegerile în PNL?


Nu știu, da’ mă palpită mult. La fel de mult ca ciclonul din Marea Neagră care a produs inundații în Vrancea.

Avem un arab care se plimbă cu pistolul la șold prin Românica și suntem conduși de o gloată de penali care plănuiesc să spargă treij’ dă miliarde (împrumutați) la magazinele lor de “38” iar presa își face telespectatorii chibiți la alegerile din PNL și-i face rost de “cod roșu” lui Arafat, ca să ne umple de alerte.

Asta, în speranța că pandemia greacă și “starea de alertă” chiar vor avea 24 de valuri, timp în care se vor construi spitale, spitale, spitale... Însoțite de reclame, reclame, reclame la boli, fiindcă spitalele astea noi trebuie să fie profitabile.

Nu știu ce să fac, să-mi tai venele sau să mi le las lungi? Mai bine m-arunc de la etajul în flăcări, direct pe trotuar, unde așteaptă eroii din linia întîi care, cum te prind cum te salvează. Iar, dacă nu te prind, te lasă să te zdrobești de trotuar, apoi te tîrăsc mai încolo, ca pe un sac plin cu un mort covid, după care încep resuscitarea în siguranță, fiindcă ai deja coastele rupte.

În concluzie, zic să trecem la altele fiindcă, ce-i al lui Câțu e pus deoparte iar, de mîine, se mai împuținează și ploile.


“Nu poți să institui o stare de alertă, de urgență, de ce-o fi, prognozând că s-ar putea întâmpla ceva peste câteva luni. Nu există așa ceva.” 

https://inpolitics.ro/34-de-miliarde-de-euro-imprumutati-in-19-luni-guvernarea-dreptei-a-dublat-datoriile-lui-ceausescu_18449072.html?utm_source=rss&utm_medium

https://www.cotidianul.ro/tragedia-copiilor-rapiti-si-abuzati-procent-ametitor/

Nu Biserica trebuie să se exprime prima, în legătură cu educarea sexuală a copiilor. Revista presei despre sex și globalizare https://antipresa.blogspot.com/2021/06/lasati-vrajeala.html#more

“Cu mai puține cazuri de coronavirus decât la începutul stării de urgență românii sunt obligați să suporte măsuri restrictive ce nu existau nici atunci. Este observația economistului Adrian Câciu…”  https://www.cotidianul.ro/paradoxul-acestor-zile-abuz-nu-este-prostie/



“„Cum poți tu, stat, autoritate, să declari 65 de decese azi (luni – nr.) din care 61 sunt de anul trecut?

Cum poți tu, stat, autoritate, guvern să menții starea de alertă la un număr de doar 26 de infectari?

Ce este bătaia asta de joc?”  https://www.cotidianul.ro/paradoxul-acestor-zile-abuz-nu-este-prostie/



“USR PLUS propune ca pe cărțile de identitate să nu ne mai fie trecute adresele de domiciliu…”  https://www.cotidianul.ro/propunere-controversata-facuta-de-usr-plus/

“Gender identity” nu este știință, este un experiment groaznic, eșuat.

Canadianul David Reimer a fost supus unui experiment de schimbare de sex (“sex reassignment” - reatribuire de sex)…  https://freefrompress.blogspot.com/2021/06/completari-utile.html#more  

”pledează pentru incluziune și anti-discriminare, dar nu pot tolera opinii diferite”  https://vocearomanului.ro/occidentul-si-noua-revolutie-culturala/



“În același timp, ea relatează faptul că după ce a fost vaccinată cu prima doză de Moderna, a avut parte de o menstruație timpurie și a sângerat puternic…”  https://evz.ro/raport-devastator-cum-este-afectat-ciclul-menstrual-al-femeilor-dupa-vaccinarea-cu-pfizer-astrazeneca-si-moderna.html

https://evz.ro/vom-avea-un-nou-guvern-garantat.html



Și, cel mai probabil, în momentul ăsta, pe “inundația produsă de ciclon” (TV) ca să umple timpul pînă la cocoașa Delta, Comandanții plănuiesc…  https://anticancerantiteroare.blogspot.com/2021/06/one-health.html#more

https://www.cotidianul.ro/scrisoarea-lui-duta-catre-parlament-cinci-aspecte-despre-sri/



https://www.cotidianul.ro/democratia-in-romania-a-esuat/