miercuri, 15 aprilie 2020

Amenințări cu moartea de la Președintele României și de la Doctorii Schimbării


Dacă ai vrea să spui “Stați acasă, altfel vă ucidem!”, cum ai spune?
ŞTIREA cea mai importantă a acestor zile nu este legată de împărțirea luminii de Paște cu pistolul (a fost o tentativă de a-l da pe Isus pe mîna poliției), ci despre internarea forțată a depistaților pozitiv la coronavirus, chiar dacă n-au nici un fel de simptome.
A spus-o un doctor, ca întăritor la discursul de amenințare al Președintelui țării, care a cuprins și fraza “Nu vreți să ajungeți pe un pat de spital!”.

De ce, nu? Doar e plin de eroi la datorie în aceste biserici în halate albe!

Eroi netestați pentru covid 19, înfășurați în costumele acelea ca de cosmonaut, după care sar virușii ca puricii după cîine (dacă nu intri la duș dezinfectant cu ele înainte să le scoți), care ne amenință pe noi cu testarea în masă și cu internarea fără rost, asta deși ultimul scenario al epidemiei (ăla peste 2000 de infectați) prevedea că asimptomaticii vor fi izolați la domiciliu ca să nu aglomereze spitalele.

Îți dai seama, ce bestialitate! În condițiile în care, la momentul ăsta sunt sute de oameni morți fără autopsie și fără vizite din partea rudelor, despre care numai Dumnezeu știe prin ce trec înainte să-și dea ultima suflare, ăștia ne amenință că asta ne așteaptă și pe noi.

Nu-i nimic, măcar moartea nu e așa o insultă precum contemporaneitatea cu apostolii noii Ştiințe (non-știință, de fapt). Ultimii oameni de pe pămînt care au murit, după ce au trăit într-o oarecare demnitate, au fost acești sacrificați ai dictaturii pandemice, deci moartea acum ar fi și-o onoare.

“Televiziunile apocaliptice, parte componentă a Presei Miluite (a verificat cineva cîți bani pompează Nelu Tătar în fundul anumitor televiziuni și mai ales al anumitor vedete tv?) , susțin că e doar începutul, că ne așteaptă vremuri grele, că va fi un dezastru. Exact ceea ce face Klaus Iohannis prin Mesaj și Decret.”  https://evz.ro/operatiunea-strict-electorala-la-capatul-tunelului-nu-e-luminita-ci-apocalipsa.html/2
Aceasta este o comedie din 1979, atunci cînd filmele încă se mai făceau pentru cei 80% dintre pămînteni, care nu sunt de accord nici cu stînga, nici cu dreapta (sondajele spun că 10% sunt de accord cu amestecul Bisericii în politică și 10% sunt de accord cu căsătoria între homosexuali).

Filmul ironizează ambele tabere. Pe de-o parte, Alesul e Brian, un tip care nu-și asumă titlul, nu e prezentat cu fața de copil model, tiparul folosit adesea pe cutiile de lapte praf și nu exercită fascinația lui Robert Powell (aceea care, probabil, l-a determinat pe Elton John să spună că Isus era un homosexual drăguț) iar, pe de altă parte, este satirizat un Ioan, acela de care mai era nevoie ca să fie doi, un sensibil care se zbate pentru dreptul lui de a avea copii chiar dacă n-are uter.

Concluzia filmului este: Venim din neant, ne ducem în neant, deci… ce-avem de pierdut!